Actualitate

Ce a ajuns să facă Anamaria Prodan ca să uite de suferinţă. Nu a mai fost văzută în astfel de ipostaze niciodată

Advertisment

Ce a ajuns să facă Anamaria Prodan ca să uite de suferinţă. Nu a mai fost văzută în astfel de ipostaze niciodată

Aflată în plin presupus divorț, Anamaria Prodan pare să recurgă la tot soiul de gesturi ca să uite de suferință. De altfel, aceasta a recunoscut că imaginile în care soțul ei a fost surprins în compania unui prieten și a două femei, în Delta Dunării, au afectat-o.

Advertisment

Însă Anamaria Prodan s-a declarat mereu o fire bătăi.oasă și luptăto.are. Ea a spus că nu renunță la familia pe care o are cu soțul ei și că este dispusă să își apere relația până în pânzele albe. Însă orice om are nevoie de un refugiu în momentele grele, iar faimoasa impresară nu face excepție. Astfel că aceasta și-a făcut bagajele și a plecat în Dubai, acolo unde deține mai multe imobile.

Advertisment

Se luptă cu propriile trăiri și incertitudini și contracarează prin ipostaze în care nu a mai fost văzută. Astfel, aceasta s-a lăsat filmată conducând un Lamborghini luxos pe străzile Dubaiului, dar și bând cot la cot cu bărbații, la petreceri, fără soțul ei.

Pare deci că pe oriunde merge face spectacol, postează pe Instagram imagini și video-uri cu luxul în care trăiește. Deși imaginele sunt de senzație, ea nu s-a pozat niciodată cu paharul în mână, înconjurată de alți bărbați, fără ca soțul ei să se numere printre ei.

De altfel, Anamaria Prodan a mărturisit că în fiecare seară se roagă ca să treacă peste aceste probleme pe care le întâmpină în căsnicie.

Și chiar dacă sufletul ei este ru.pt în bucăți, aceasta nu uită să afișeze întotdeauna un zâmbet cuceritor. Așa cum, de altfel, face și în toate imaginile postate pe rețelele de socializare.

”Mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să-mi dea putere. Mă gândesc mereu că sunt norocoasă pentru faptul că am o asemenea voință.

Ai văzut vreodată un om cu adevărat puternic care cere ajutor, își arată slăbiciunile sau se întoarce din calea pe care a pornit spre atingerea succesului? Eu Nu. Iar dacă exista astfel de persoane, înseamnă că nu sunt suficient de puternice precum ar trebui.

Eu sunt un om foarte puternic, si oricâte probleme si greutăți as avea, încerc să afișez mereu un zâmbet cuceritor.

Dar asta nu înseamnă că și în suflet sunt fericită. (n.r: am simțit că vocea începe să îi tremure și că nu mai poate vorbi din cauza lacrimilor. Îmi spune că trebuie să închidă, să revin în cinci minute)”, a declarat Anamaria Prodan, într-un interviu sincer pentru Playsport.ro.

Advertisment
Advertisment