Actualitate

Cât a reușit să câștige Mihai Bendeac în ultimii ani

E unul dintre cei mai iubiți actori ai României și în aceeași măsură unul dintre cei mai bogați. Cât a reușit să câștige Mihai Bendeac în ultimii ani.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Chiar dacă pandemia a adus grave prejudicii colegilor de scenă, Mihai Bendeac a reușit să se mențină pe linia de plutire. Cât a câștigat actorul în ultimii ani.

Cât a reușit să câștige Mihai Bendeac în ultimii ani

Juratul emisiunii de la emisiunea IUmor este unul dintre cei mai îndrăgiți actori și totodată unul care nu are probleme financiare. Potrivit declarației sale de avere, acesta a încasat în ultimii ani 200.000 de euro, dar banii i-a donat tatălui său. De altfel, spun sursele, în ultimii patru ani la tatăl său ar fi ajuns în jur de 308.000 de euro. Mai mult, în urma vânzării cărților, acesta ar fi încasat în jur de 100.000 de euro, dar i-a donat către spitalele din România.

Advertisment

A ajuns în teatru datorită lui Gelu Colceag și a lui George Ivașcu

Cu ceva timp în urmă, actorul a mărturisit că cel care l-a introdus în lumea teatrului a fost Gelu Colceag. ”E un om absolut minunat şi îi sunt recunoscător pe viaţă, lui şi domnului Gelu Colceag! La un moment dat, i-am zis mamei că o să mă fac actor. Și ea, săraca, s-a dus la o casă de bilete de la un teatru, mai exact de la Teatrul de Comedi. Și le-a spus: „Am şi eu un băiat care vrea să se facă actor!”.

Advertisment

Aşa am ajuns la teatru şi absolut uluitor este faptul că prima întâlnire cu George Ivaşcu a avut loc la două săptămâni distanţă. În cabina în care eu stau, de ani de zile, la Teatrul de Comedie. Şi, culmea, în acest moment joc cu domn’ profesor în spectacolul „Revizorul”. Unde stăm amândoi în cabina respectivă, ceea ce e absolut fascinant şi foarte emoţionant! M-a pregătit pentru teatru!”, a relatat Bendeac.

 

Advertisment
Advertisment