Actualitate

Castelul Corvinilor, una dintre cele mai fascinante fortărețe medievale

Cu o istorie de peste șase secole, Castelul Corvinilor din Hunedoara rămâne una dintre cele mai vizitate monumente din România. Dar și una dintre cele mai fascinante fortărețe medievale.

Castelul Corvinilor va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai fascinante fortărețe medivale.

Castelul Corvinilor, una dintre cele mai fascinante fortărețe medievale

Ioan de Hunedoara s-a născut probabil la curtea regală şi a copilărit la Hunedoara. În castelul pe care părintele său Voicu l-a primit ca danie după naşterea lui. Pe moşia Hunedoarei şi-a petrecut deci copilăria marele erou. A cunoscut de mic viaţa ţăranilor din acele părţi. Și-a cunoscut rudeniile, printre cnejii şi micii nobili din acele locuri. A văzut pe munţii care sţrăjuiau în zarea de miazăzi castelul părintesc focurile ce dădeau semn sinistru. (..) Despre apropierea unor armate turceşti, a putut vedea chiar răniţii unor lupte ce s-au dat cu turcii, în părţile Haţegului, pe la 1421”, a mărturisit Camil Mureşan, în volumul Ioan de Hunedoara şi vremea sa, publicat în anul 1957. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care acest loc uimește orice călător care îi trece pragul.

Stiluri diferite de construcție

Farmecul aparte al edificiului se datorează mai ales stilurilor diferite de construcție, dar și celor 42 de încăperi, două terase, două poduri și o suprafață construită de 7000 metri pătrați. Accesul se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasați în albia pârâului Zlaști. Fascinant este Turnul nou de poartă, de formă rectangulară dar și închisoarea castelului, care păstrează o ușă imensă de lemn unde se spune că ar fi stat o perioadă însuși Vlad Țepeș.

Legenda spune că…

Potrivit castelulcorvinilor.ro, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg cu o tânără din Țara Hațegului. Pentru a-i demonstra că recunoaște copilul, regele i-a dăruit acesteia un inel, pentru ca băiatul să fie acceptat de familie atunci când va ajunge la Curtea Regală. Din păcate însă, tânăra a pierdut inelul în timpul unei călătorii, uitându-l pe un ștergar. Un corb, atras de frumusețea bijuteriei l-a furat și a zburat cu el. Potrivit legendei, copilul Iancu a luat un arc și a tras în corb, recuperând inelul. Când Ioan a crescut și a ajuns la Curtea Regală, i-a povestit regelui întâmplarea iar acesta, uimit, a hotărât ca simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc.

 

Tags

Close