Carmen Harra aruncă bomba toamnei. Ce urmează va fi îngrozitor pentru omenire
Carmen Harra aruncă bomba toamnei. Ce urmează va fi îngrozitor pentru omenire
Una dintre clarvăzătoarele care se spune că nu au greșit niciodată, Carmen Harra, a făcut predicții pentru sfârșitul acestui an. Nu ne așteaptă nimic bun…
Vom avea multe inundații
Potrivit lui Carmen Harra, suntem abia la începutul crizei financiare și nu ne așteaptă deloc lucruri bune. ”Vor fi mai multe inundații. Anul acesta, din fericire, cutremurul ne va ocoli. Inundații însă vor fi, dar anul acesta fenomenul politic vă fi cel mai puternic și nu aspectele acestea care vizează fenomenele naturale.
Anul 2021 va fi mult mai liniștit decât 2017. Vor fi două sau trei persoane foarte importante care vor dispărea din și din nefericire este extrem de dureros pentru că nu se mai nasc oamenii ca ei, nu vor mai fi oameni de asemenea calibru.
În 2021 va veni o criză economică. Să ne așteptăm la ea la sfârșitul anului și va fi o criză bruscă și foarte puternică și este consecința faptului că se produc aceste rupturi din punct de vedere politic”, a dezvăluit Carmen Harra.
Populația lumii o să scadă foarte mult
„Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea.
Consecințele sunt dramatice, iar inflația este fără precedent, absolut fără precedent în istoria a 100 de ani. Noi suntem, la ora actuală, vreo 7 miliarde și ceva, o să scădem substanțial din cauza acestor virusuri. Poate ajungem la 5, poate chiar la 4 miliarde, deci o scădere incredibilă a populației.
Recomandabil este să ne întoarcem la cum trăiau bunicii, străbunicii noștri, la țară. Să-și planteze, să-și facă grădini, pentru că acolo mergem, din nefericire, dată fiind situația globală economică. Astea sunt resursele cu care noi, la un moment dat, ne putem hrăni singuri”, a mai spus prezicătoarea.