Actualitate

Când începe Postul Paștelui în acest an. Ce tradiții trebuie ținute

În acest an, Paștele ortodox va fi pe data de 2 mai, iar pe data de 15 martie vom intra în post. Ce trebuie să faceți în această perioadă.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Potrivit tradiției, Postul Paștelui va începe pe data de 15 martie. După 40 de zile, adică pe 2 mai va fi sărbătorită Învierea Domnului.

Când începe Postul Paștelui în acest an. Ce tradiții trebuie ținute

Tradiția spune că pe data de 7 martie 2021 este Lăsata secului de carne. Începând din acest moment, timp de o săptămână creștinii mai au voie să consume brânză. Urmează Lăsata secului de brânză, care are loc pe data de 14 martie 2021. Odată cu 15 martie are loc intrarea în Sfântul și marele Post al Paștelui.

Advertisment

Ce trebuie făcut în Postul Paștelui

În Postul Paștelui, creștinii trebuie să renunțe la mâncărurile de dulce, adică lapte, brânză, ouă, carne și pește. Există însă și zile când sunt dezlegări la pește, respectiv pe 25 martie de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii. În Postul Paștelui nu se consumă nici băutură, iar credincioșii trebuie să se rețină de la gânduri necurate, pofte și patimi. De asemenea, nu se fac nunți și botezuri în această perioadă. Rânduielile bisericești spun că în această perioadă nu se fac petreceri. Sunt scutiți de la post copiii, oamenii bolnavi, femeile însărcinate și cele lăuze.

Advertisment

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

E foarte important ca în Postul Paștelui să citiți această rugăciune, aducătoare de mare bucurii a Sfântului Efrem Sirul. “Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie). Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. (o metanie). Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)”.

 

 

Advertisment
Advertisment