Actualitate

Boala cumplită de care suferă Cristi Borcea! O fostă iubită l-a distrus

Advertisment

Boala cumplită de care suferă Cristi Borcea! O fostă iubită l-a distrus

Milionarul Cristi Borcea trece prin clipe cumplite. Fostul şef al lui Dinamo suferă de o boală teribilă de care nu reuşeşte să scape. De 20 de ani, Borcea se chinuie şi nu mai poate să scape de problemele pe care i le-a făcut o fostă iubită.

Advertisment

Coşmarul a început în urmă cu aproape două decenii. Fostul finanțator al lui Dinamo, Cristi Borcea, și prima lui soție, Mihaela Borcea, au făcut public faptul că au fost otrăviți cu mercur. Cei doi ar fi fost victimele uneia dintre femeile care au trecut prin patul afaceristului.

Advertisment

Milionarul și-a trăit viața la cote maxime, având parte de trăiri intense. Fostul președinte executiv al clubului Dinamo București are nouă copii, cu patru femei diferite, iar acum se pregătește de al zecelea copil, după cum a declarat chiar el. „Valentina mai vrea unul, pe al 10-lea, și gata! Doar cu Valentina. Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace. În 4 ani de pușcărie am făcut 4 copii.”, spunea Cristi Borcea, în urmă cu ceva timp”, spunea Borcea, în urmă cu ceva timp.

Nu ar fi o problemă pentru Borcea dacă i-ar mai veni un moștenitor. Altceva îl îngrijorează pe fostul acționar de la Dinamo. Cristi Borcea spune că a fost otrăvit cu mercur şi îi e frică să nu-şi piardă viaţa. „M-am chinuit și mă chinui de 20 de ani. Sigur, 100%, e vreuna pe care am făcut-o să sufere, i-am distrus tinerețea, viitorul, ceva. Altfel nu pot să îmi explic. Mi-a dat să îmi lase amintire.”, a dezvăluit dinamovistul, conform Kanal D.

Coşmarul lui Cristi Borcea

Fostul patron al clubului Dinamo București spune că nu avea cum să se otrăvească singur, pentru că atunci și fosta lui soție, Mihaela, a avut mercur în organism, aceasta mergând chiar și la locașurile de cult din cauza argintului viu. Ulterior, fostul acționar din ”Ștefan cel Mare” a explicat care este starea inimii sale, după ce a ajuns pe mâinile chirurgilor.

„Cu operația pe cord a fost la fel, s-a zis că mă sustrag dosarului. Nu am doar bypass, am și punte. Inima nu o am legată, este ca un șanț. Nu cred că există cineva care să facă operație pe cord deschis să scape de vreun dosar”, a mai spus Cristi Borcea.

 

Advertisment
Advertisment