Actualitate

Biserica Ortodoxă Română ia măsuri de prevenire

În situația de față când riscul contaminării cu Covid-19 crește considerabil, Biserica Ortodoxă a decis să facă slujbe doar în spații deschise.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Biserica Ortodoxă Română este obligată să ia măsurile necesare pentru a face față provocărilor actuale. De joi slujbele religioase se vor ține doar afară, în spații deschise.

Începând din 19 martie nu se vor mai ține slujbe în interiorul bisericii

Autoritățile au sugerat preoților din toată țara să amâne slujbele, pe cât posibil în această perioadă. Astfel, s-a decis să se facă liturghia doar în ziua de duminică, renunțând la celelalte slujbe din timpul săptămânii.

Advertisment

Biserica Ortodoxă a fost cumva forțată de împrejurări să adopte aceste măsuri impuse de autorități datorită faptului că întreagă țară se află în stare de alertă. Începând din această duminică, oamenii care vor merge la Liturghie vor sta în curtea bisericii, păstrând distanță de minim 1 metru unul față de altul.

Advertisment

Biserica Ortodoxă Română, va desfășura slujbele religioase lângă lăcașul de cult, în curtea bisericilor sau în apropierea acelor altare de vară unde este cazul.

Chiar și în aceste condiții, afară nu pot stă mai mult de 100 de participanți. Credincioșii mai în vârstă sunt rugați să stea mai bine acasă și să se roage. Iar cei care se află la liturghie trebuie să păstreze distanță impusă de lege.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române fac anunțuri importante

În timpul liturghiei, bisericile vor rămâne deschise, dar în interior credincioșii pot citi doar rugăciuni individuale iar preoții pot spovedi. Conform noile norme se va intra doar o singură persoană în biserică. Dacă sunt mai multe persoane la spovedit, credincioșii vor intra pe rând.

Toate slujbele care nu prezintă o urgență aparte vor fi amânate. Sfeștania, rugăciunea de binecuvântare a spațiilor de locuit și alte slujbe similare vor fi anulate pentru o perioadă de timp.

Liturghia de duminică va avea loc în fiecare săptămâna, pentru că acum este cazul să ne îndreptăm tot mai mult privirea spre cer. Acesta este un semnal de alarmă, un moment de cugetare interioară.

Toate aceste măsuri de prevenire a riscului îmbolnăvirii cu noul coronavirus intră în aplicabilitate începând de joi. Patriarhia Română face apel la înțelegerea preoților și îi roagă să fie realiști și să dea dovadă de înțelepciune.

Preoții ortodoxi sunt rugați să respecte aceste reguli cu maximă strictețe și să acționeze în conformitate cu măsurile impuse la nivel național. Situația din România este destul de dificilă la ora actuală iar credincioșii au nevoie să fie protejați

Advertisment
Advertisment