Actualitate

Bătaie de joc în alte trei spitale din București. Bolnavii au fost trimiși acasă, iar cei mai norocoși, transferați

Advertisment

Bătaie de joc în alte trei spitale din București. Bolnavii au fost trimiși acasă, iar cei mai norocoși, transferați

Spitalul Clinic Maxala, Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” şi Maternitatea Bucur devin unităţi COVID. Deja s-a început evacuarea pacienţilor non-COVID din aceste unităţi medicale. Unii pacienţi sunt externaţi, alţii sunt transferaţi în alte unităţi medicale. Decizia a fost luată ca urmare a numărul mare de pacinţi COVID-19 care necesită internare şi a nevoii de paturi la ATI.

Advertisment

Autorităţile caută soluţii pentru creşterea numărului de paturi ATI COVID. De aceea, două spitale din București, Spitalul Clinic Maxala şi Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan”, au devenit de astăzi spitale exclusiv pentru pacienți COVID.

Advertisment

„Spitalul Malaxa are 100 de paturi, din care nouă paturi sunt de ATI și 40 de paturi cu oxigen, respectiv Spitalul Sf. Ioan, cu 200 de paturi, din care 15 paturi ATI. La acest spital mai mult ca sigur vom operaționaliza încă o unitate mobilă ATI cu 8-10 paturi”, anunţa ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Pacienții de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” au fost scoși efectiv din spital, chiar dacă nu sunt refăcuți în totalitate în urma intervențiilor suferite.

„Vă da afara din spital? Da! De ce ? Bagă spital COVID. Şi cu voi ce face? Am plecat cu sonda cu tot, de la urologie, cu sonda cu tot. Să vin după 7 zile să mi-o scoată„, a povestit la România TV un pacient externat de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan”.

„Am gândit lucrurile împreună cu colegii noştri de la ASSMB şi cu epidemiologii şi am găsit posibilitatea de a păstra ambulatoriul spitalului pe zonă verde, astfel încât pacienţii cu diabet , cu patologie diabetică ,care nu sunt puţini deloc, să poată beneficia în continuare de asistenţa medicală de specialitate, de eliberarea reţetelor, de evaluări şi aşa mai departe. Ne-am gândit cumva şi pentru aceştia să putem fi încă aici şi să le acordăm asistenţă medicală.

Sunt destul de mulţi pacienţi arondaţi la nivelul ambulatoriului nostru, în jur de 10 mii de pacienţi arondaţi, aceşti pacienţi sunt în evidenţele noastre şi ei vin periodic să-şi evalueze starea de sănătate, să fie consultaţi şi să li se elibereze prescripţiile medicale”, a spus managerul Spitalului Malaxa din Capitală.

Maternitatea Bucur, închisă din nou pentru pacientele non-COVID, după doar 3 luni de funcţionare în regim mixt. Medic: „Suntem consternaţi, trişti, există nicăieri în lume spital exclusiv COVID”

Maternitatea Bucur din Capitală se închide din nou, începând de joi, pentru pacientele non-covid, după doar 3 luni de funcţionare în regim mixt. Medicii spun că sunt consternaţi şi trişti pentru că nu-şi mai pot urmări pacientele până în clipa în care vor aduce pe lume copiii.

“De ieri nu mai internăm şi de astăzi nu va mai avea loc nicio naştere şi nicio intervenţie chirurgicală non-COVID în maternitatea Bucur. Maternitatea a fost redeschisă şi pentru pacientele non-COVID din 3 iulie, când am primit prima pacientă non-COVID cu mare bucurie din partea tuturor, şi până acum, la sfârşitul lui septembrie.

Maternitate exclusiv COVID înseamnă că noi, ca medici angajaţi ai acestei maternităţi, nu avem voie să îngrijim decât paciente cu test SARS-CoV-2 pozitiv, ori antigen rapid ori PCR.

Din câte ştim noi, toate maternităţile au circuite, au locuri pentru îngrijirea pacientelor COVID. Ştiu sigur că Spitalul Universitar are, ştiu sigur că are şi Spitalul Cantacuzino, Polizu, Giuleşti, aceste maternităţi cu siguranţă au şi locuri non-COVID. Noi nu am cerut să ne ocupăm doar de non-COVID, ne dorim însă să ne putem îngriji şi pacientele noastre non-COVID, să fim micşti, aşa cum este în toată lumea.

Nu există nicăieri în lume maternitate sau spital exclusiv COVID, din nou la noi s-a luat această hotărâre”, a explicat medicul Manuela Predilă, potrivit News.ro.

 

Advertisment
Advertisment