Asta da, bombă! La 75 de ani, Ilie Năstase vrea copii cu Ioana
Asta da, bombă! La 75 de ani, Ilie Năstase vrea copii cu Ioana
Chiar are Ilie Năstase mai vrea un copil, la 75 de ani. Și a anunțat solemn că dorește ca micuțul să-i calce pe urme Simonei Halep.
„Eu îmi doresc multe și nu știu dacă se poate realiza, dar suntem dornici să facem un copil. Deocamdată nu s-a întâmplat, încercăm. Vor zice ăștia că sunt Superman! Vedem ce putem face și dacă există posibilitatea. Dacă e fată, nu știu dacă o fac următoarea Simona Halep, depinde de ea! Eu vreau să o fac”, a declarat Ilie Năstase, conform ProSport.
„Nasty” nu a ascuns niciodată faptul că a avut mai multe relații decât căsnicii. Chiar a glumit și pe seama copiilor, despre care a spus că le-a pierdut șirul. Însă, oficial, Nasty are 5 copii.
Cu Dominique Grazia s-a căsătorit în 1972 și au avut un mariaj de zece ani, timp în care modelul belgian a născut-o pe Nathalie.
În 1984, Năstase a mers la altar cu actrița Alexandra King, iar în timpul căsătoriei au adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte. După 14 ani, cei doi au divorțat.
În 2004, Năstase s-a recăsătorit cu Amalia Teodosescu, de care s-a despărțit în 2010. Amalia și Ilie au împreună două fete, Alessia și Emma Alexandra.
Până la mariajul cu Ioana Simion, Ilie Năstase a mai fost căsătorit și cu Brigitte Sfăt.