Actualitate

Așa arată cel mai mic om de zăpadă. Poate fi văzut doar la microscop

Mici sau mari, toți suntem îndrăgostiți de iarnă și așteptăm momentul în care să facem oameni de zăpadă. Cercetătorii l-au făurit pe cel mai mic om de zăpadă, care poate fi văzut doar la microscop.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Pentru că și ei iubesc anotimpul rece, oamenii de știință l-au făcut pe cel mai mic om de zăpadă, care poate fi văzut doar la microscop.

Așa arată cel mai mic om de zăpadă. Poate fi văzut doar la microscop

Cei care au reușit să creeze un lucru ieșit din comun, adică omul de zăpadă ce poate fi văzut la microscop sunt specialiștii Universităţii West London. Aceștia au folosit echipamentele pentru litografie laser ale instituţiei. Cel mai mic om de zăpadă a fost de fapt construit prin suprapunerea a trei sfere din silicat, fiecare cu diametru de 0.9 microni. Astfel, a rezultat o miniatură având o înălţime de numai 0.003 mm.

Advertisment

Ca să vă dați seama ce înseamnă asta, un fir de păr uman măsoară aproximativ 75 microni în diametru, adică 0,075 mm… Și pentru că e atât de mic, omulețul de zăpadă poate fi văzut doar cu ajutorul unui microscop electronic. Și tot cercetătorii National Physical Laboratory din cadrul Universităţii West London, au mai creat o figurină cu înălţimea de 0.01mm.

Advertisment

Moș Crăciun din nisip

La polul opus se află cel mai mare om de zăpadă, care este cu puțin mai mic decât Statuia Libertății. Cei care au îndrăznit să realizeze o asemenea operă sunt locuitorii orașului Harbin, din nordul Chinei. Așa s-a născut cea mai mare sculptură în gheață din lume, care îl reprezintă pe mult iubitul Moș Crăciun.

Gigantul a fost sculptat dintr-un bloc de gheață, lung de 160 de metri și înalt de 24 de metri, portretul fiind completat de barbă și pălărie. Un alt Moș Crăciun cu totul inedit este cel realizat de un artist indian care creează opere de artă din nisip, Sudarsan Pattnaik. El a creat cel mai mare Moș din nisip, construit pe o plajă. Acesta a avut 37,21 metri, iar la această operă artistul a lucrat 22 de ore, timp de două zile alături de 20 dintre cei mai buni studenți ai săi.

Cum arată omul de zăpadă perfect

Specialiștii au găsit și cum arată cel mai perfect om de zăpadă. Are doar 1,62 metri… Ba chiar există şi o formulă ştiinţifică pentru a realiza omul de zăpadă perfect.  Formula a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Nottingham Trent. Ei au analizat structura zăpezii, au calculat greutatea, presiunea bulgărilor, înălţimea ideală a structurii.

Apoi au ajuns la concluzia că un om de zăpadă trebuie să aibă fix 1,62 metri. Dar asta nu e tot. Bulgărele pentru cap e necesar să aibă 30 centimetri diametru, pentru corp 50 cm diametru iar bulgărele de jos, 80 centimetri. Ochii nu trebuie să fie mai mari de cinci centimetri, nasul, care trebuie neapărat să fie un morcov, nu are voie să depășească patru centimetri. În plus, omul de zăpadă, spun cercertătorii trebuie să aibă doar trei accesorii: o pălărie, fular și mănuși. În ceea ce privește nasturii, sunt suficienți trei, așezați pe piept.

 

Advertisment
Advertisment