Andreea Esca a vorbit din nou despre coronavirus
Celebra prezentatoare a comentat, printre altele, efectele pandemiei de coronavirus.
Acum trei săptămâni, în presă a apărut informația conform căreia Andreea Esca a fost infectată cu coronavirus. Vedeta a stat câteva zile internată, forma ei de boală fiind destul de ușoară. După ce a oferit un interviu emoționant la Pro TV, Andreea Esca a vorbit din nou despre coronavirus.
Aceasta a scris un editorial pentru Alist Magazin și a comentat schimbările create de pandemie. De asemenea, a vorbit despre persoanele care nu cred în virus.
Andreea Esca a vorbit din nou despre Covid-19
„Nu m-aș fi gândit la așa ceva nici în ruptul capului. N-am fost nici măcar fan al filmelor cu asemenea teme. Nu știu dacă am avut stare să văd vreunul până la capăt. Mi-era și frică și mi se părea și S.F. Nu aș fi exclus apariția unui război, clasic sau cibernetic, a unor revolte populare cauzate de prea marile discrepanțe sociale.
Dar la o boală care să schimbe mersul lumii în câteva luni și căreia să nu-i dăm de cap, cu toată știința anului 2020, nu m-aș fi gândit. La început am crezut că nu va ajunge la noi, apoi că, și dacă a ajuns, va trece repede, iar încet, încet, mi-am dat seama că va complicat.
Am început să ne izolăm de colegi, de prieteni, de părinți, de copii. Ce părea o soluție de moment s-a permanentizat pentru luni întregi. Am trecut de la a mă gândi că e doar o experiență la a mă înfricoșa că multe, multe lucruri riscă să se schimbe pentru totdeauna.
A fost fun să dansez la trei petreceri online și să particip la câteva meetinguri pe Zoom, House Party și alte din astea. A fost de înțeles să lucrez cu o foarte mică parte dintre colegi, să intrăm prin culoare separate, să nu avem acces decât în anumite zone, să nu dăm mâna, să purtăm măști, să ne dezinfectăm etc… dar când nu se mai termină… e greu.
E foarte greu. Pentru toți, și cu siguranță pentru mine. Asta pentru că eu fac parte din categoria celor care, când vorbesc, îți pun sigur mâna pe spate, pe braț, cumva. Și care iubesc viața în comunitate”, a spus vedeta.
Esca reacționează la criticile primite
”S-au creat tabere adverse extrem de violente și vocale în discuțiile despre pandemie. Erau unii care știau sigur că totul e o «lucrătură» cu nu știu ce scop ascuns și care declarau că s-ar săruta fără frică cu orice trecător. Erau alții care nu au mai ieșit din case nici până la magazinul din colț. Pachetele cumpărate pe net erau băgate sub lampa UV, ținute trei zile în altă încăpere, și abia apoi desfăcute.
Și să dea naiba să vorbești cu cineva dintr-una din aceste categorii și să emiți vreo părere diferită sau să-ți pui vreo întrebare, că era jale. Este incredibil ce reacții avem pe timp de criză. Și nici ieșirea din ea nu mi se pare ușoară.
Îți vine să iei în brațe pe cineva dar te gândești de două ori. Te doare ceva dar parcă nu te-ai repezi la spital. Te hotărăști să pupi pe careva și simți că nu prea îi face plăcere. Poți să mergi în Grecia dar parcă nu te-ai aventura anul ăsta…Ca să nu mai pun la socoteală banii. Lumea e speriată, pentru că cei mai mulți au pierderi financiare.
Cu toate acestea, cred că ne-a și unit această nebunie și ne-a obligat să ne uităm mai mult în imediata apropiere. Oamenii au fost împreună pentru a-i ajuta pe bolnavi și cadrele medicale. Au fost împreună ca să-și susțină artiștii preferați, ca să facă business-urile locale să supraviețuiască sau pur şi simplu ca să stea de vorbă cu cei mai afectați decât ei.
Mi-am amintit cumva de partea bună a oribilei perioade comuniste când era normal să ceri şi să primești o cană de zahăr de la vecini. De comunitate… De empatie şi ajutor reciproc. De o strângere a rândurilor în fața unui inamic mai puternic decât fiecare în parte. Doar că atunci se numea dictatură şi acum COVID-19“, a transmis Andreea Esca.