Alin Oprea și-a făcut implant de păr
Despărțirea de Larisa Oprea l-a schimbat radical pe Alin, care s-a hotărât să investească în imaginea sa. Cântărețul și-a făcut implant de păr.
Și-a dat seama că trebuie să aibă grijă și de el după mult timp. Alin Oprea și-a făcut implant de păr.
Alin Oprea și-a făcut implant de păr
Potrivit click.ro, problema estetică a lui Alin Oprea a fost în sfârșit, rezolvată. Artistul s-a lăsat pe mâna medicului estetician și și-a făcut implant de păr. Ce-i drept, o astfel de intervenție e costisitoare, iar 5000 de euro e o sumă deloc de neglijat. Dar pentru Alin Oprea nimic nu a fost prea mult când e vorba de imaginea sa.
“Motivul pentru care am hotărât, în sfârșit, să apelez la Doctor Felix pentru implant de păr, a fost acela că întotdeauna am iubit să am păr. Și știți foarte bine că timp de 30 de ani am purtat niște plete superbe la început și mai puțin superbe spre final. Datorită faptului că am avut părul lung și poate nu am avut întotdeauna grijă așa cum ar fi trebuit de el, s-a rărit. S-a slăbit și nu mai arăta exact cum trebuia. Am avut în gând de mult să fac lucrul asta, dar niciodată nu am avut încredere în tehnologia cu care se făceau implanturile până acum. Însă această metodă pe care doctor Felix o folosește, în care se extrage fir cu fir și se implantează fir cu fir, mi se pare una foarte serioasă. Și e prima metodă în care am încredere 100%!”, a mărturisit Alin Oprea într-un instastory.
Și-a schimbat și alimentația
Totodată, Alin Oprea a menționat că a renunțat definitiv la alcool, și și-a schimbat și alimentația. Acesta a introdus în meniul zilnic mâncare bio, legume și multe fructe. „Am renunţat la zahărul rafinat şi l-am înlocuit cu mierea. Mă hidratez foarte bine, iau un complex de vitamine. Fac sport foarte mult. Înotul este sportul meu preferat de când eram copil, aşa că am păstrat şi acum pasiunea. Alerg foarte mult, fac fitness, aparate de sală”, a spus artistul.