Actualitate

Alexandru Rafila, despre creșterea numărului de cazuri

Medicul Alexandru Rafila a comentat situația alarmantă în care se află România.

Advertisment

Alexandru Rafila a avertizat că numărul de infectări nu va scădea de la sine. El a spus că situația epidemiologică s-a agravat în toate statele care au renunțat la distanțarea fizică și la purtarea măștii de protecție.

Scăderea numărului de cazuri nu va veni „din senin”

„Dacă ne apropiem de un nou vârf, putem să considerăm că e bine, pentru că înseamnă că se oprește creșterea. Dacă atingi un vârf, punctul următor e de descreștere.

Advertisment

Eu sper să fie așa, dar lucrul ăsta nu se poate întâmpla mai repede de câteva săptămâni și doar dacă reușim să încheiem această abordare diferită în zona publică în ceea ce privește această fecțiune. E nevoie să dăm suficientă coerență mesajelor, pe de o parte, și să dăm încredere oamenilor că dacă reușesc să respecte acele câteva măsuri, lucrurile pot intra în normal.

Advertisment

Acest lucru trebuie coordonat cu autoritățile de sănătate publică. Important este trendul. Trebuie să avem o perioadă de 1-2 săptămâni ca să putem spune că pandemia se află într-o anumită fază a evoluției. Așa cum am ajuns foarte rapid de la 400 la 700 de cazuri în câteva zile, sigur că se poate ajunge și la cifre mai mari.

Trendul descrescător să știți că nu vine de la sine, am auzit și teorii – ‘oricum în 2-3 săptămâni începe să scadă transmiterea’. Nu există motivație științifică care să reflecte acest lucru.

În toate țările unde s-a renunțat la distanțare fizică și la utilizarea măștii a crescut numărul de cazuri. Nu au existat semne ale unei scăderi din senin, pentru că acest lucru nu se poate întâmpla. Cu cât ne expunem mai mult, cu atât transmiterea va fi mai intensă”, a spus medicul.

Reprezentantul României la OMS a vorbit și despre pacienții externați la cerere

„Gradul de risc depinde foarte mult de responsabilitatea acelor persoane. Pentru că dacă ele se izolează la domiciliu și nu intră în contact cu alte persoane, sigur că nu ar avea un efect foarte important asupra sănătății publice.

Dar nu excludem faptul că ei ar putea să fie la risc din punct de vedere al evoluției, care uneori este imprevizibilă și faptul că sunt în continuare pozitivi și simptomatici le poate pune viața în pericol.

Ne referim la o lipsă de legislație, dar trebuie să observăm impactul asupra sănătății publice care ar putea fi limitat dacă ei sunt responsabili și nu au diverse inițiative care să expună alte persoane”, a spus el.

Sper că persoanele externate care sunt în continuare pozitive sau simptomatice nu se duc pe litoral sau în Centru Vechi, asta ar fi iresponsabilitate totală”, a mai spus doctorul.

Advertisment
Advertisment