Actualitate

Airbnb interzice toate petrecerile pentru a preveni focarele COVID-19

Airbnb spune că oaspeții care sfidează regulile anti-party se vor confrunta cu „consecințe dure” din partea companiei, care pot include o interdicție și acțiuni legale.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Organizarea unei petreceri la o locaţie închiriată prin Airbnb nu mai este permisă. Joi, compania a anunțat că interzice toate petrecerile pentru a preveni focarele la locaţiile închiriate prin platforma sa, invocând necesitatea combaterii COVID-19.

Interdicția se alătură unui demers al forţelor de ordine din SUA care încearcă să se stopeze petrecerile din locaţii Airbnb. Tot din cauza temerilor că ar putea provoca noi focare COVID-19. De exemplu, o petrecere recentă la o închiriere Airbnb din New Jersey ar fi atras peste 700 de persoane până la intervenția poliției.

Advertisment

În anunțul de astăzi, Airbnb a spus: „Unii au ales să ducă comportamentul barurilor și cluburilor în case, uneori închiriate prin platforma noastră. Considerăm că o astfel de conduită este incredibil de iresponsabilă. Noi nu dorim acest tip de afacere și oricine se angajează sau permite acel comportament nu aparține platformei noastre”.

Advertisment

Airbnb interzice toate petrecerile şi din alte motive

Nu este prima oară când Airbnb interzice toate  petrecerile cu număr mare de invitaţi. Compania spune că a avut întotdeauna o politică împotriva oaspeților care organizează evenimente mari şi neautorizate la o închiriere. În noiembrie 2019, Airbnb a interzis, de asemenea, în mod explicit „casele de petrecere”. Decizia a fost luată ca urmare a unui incident petrecut de Halloween la o închiriere Airbnb, în urma căreia cinci persoane au decedat.

“Scopul nu este de a opri micile adunări private la o locaţie Airbnb. Ci acela de a înăspri regulile ca locaţiilor noastre să nu devină locul unei petreceri numeroase. Pentru a fi clar, nu sancționăm adunările mai mici cu această politică și toți membrii comunității sunt așteptați să respecte restricțiile de sănătate la adunări”, a adăugat compania.

Compania spune că va acționa în privința oaspeților și a locaţiilor dacă primește reclamații de la vecini. Cei din apropiere putând depune o reclamaţie directă la Airbnb. Politica anti-party a intrat în vigoare de pe 20 august și va rămâne în vigoare pe termen nedeterminat.

Advertisment
Advertisment