Adriana Trandafir a trecut prin momente cumplite. A fost în moarte clinică
E una dintre cele mai mari actrițe ale României și puțini știu că fost în moarte clinică.
A avut o viață plină de necazuri, dar cel mai greu moment al vieții sale, a fost atunci când a fost în moarte clinică.
Adriana Trandafir a trecut prin momente cumplite. A fost în moarte clinică
E un car de talent, dar Adriana Trandafir nu a avut o viață fără probleme. Femeia care a a făcut atâtea generații de oameni să zâmbească prin rolurile interpretate, a trecut printr-un moment care a marcat-o pentru întreaga viață. A fost în moarte clinică. Totul s-a întâmplat, după ce fostul soț a câștigat în instanță custodia fiului lor. Atunci a făcut un șoc anafilactic.
„Am avut multe perioade de cumpănă la viața mea, dar moartea clinică a fost una dintre cele mai grele. Am făcut șoc anafilactic și am intrat în moarte clinică chiar de ziua mea, când împlineam 33 de ani. Faptul că în momentul în care am pățit acest lucru a fost lângă mine o prietenă din grădiniță pe care nu o mai văzusem de mulți ani și ne întâlnisem atunci a fost un semn. Mă simțeam rău, iar prietena mea m-a dus la Spitalul CFR2, în curtea căruia am și murit. Acum vorbesc atât de lejer despre acest fenomen .. moartea.
Am văzut cum am ieșit din corpul meu și eram foarte uimită. Mi-a părut foarte rău că m-am întors, pentru că îmi era bine acolo unde ajunsesem. M-am gândit mult la momentul acela și la reacția doctorului, care se uita mirat la mine. Tot repeta: «Nu se poate ca fata asta care este trecută în fișă ca fiind decedată să își revină»”, a declarat aceasta în revista Taifasuri.
Tata a fost martor la proces împotriva mea
Mult mai greu a fost momentul când propriul tată a fost atunci martor la proces împotriva ei.
„Nu actrița Adriana Trandafir a pierdut copilul, ci mama Adriana Trandafir. Meseria nu avea nicio legătură. M-am gândit de multe ori dacă tot așa ar fi stat lucrurile dacă eram vânzătoare. Știu că, în aceeași perioadă, a divorțat și Anca Sigartău, și judecătorii de pe Pământ i-au încredințat cei trei copii ei. Acum, dacă mă întrebi, nici nu știi ce să mai crezi despre justiția de pe Pământ, sunt sigură că cea din Cer mi-a dat dreptate mie. (…) Pentru că tatăl meu a fost martor împotriva mea la divorț, rămăsesem fără familie, fără copil, fără părinți, fără niciun sprijin. Se pare că profesia a fost cea care m-a ajutat. A fost o clipă în care m-am gândit să renunț la viață, la tot, dar îngerul meu mi-a zis: u, nu, tu ai un drum de făcut și mai avem lucruri de rezolvat!, a declarat actrița.