Actualitate

Admiterea la facultate s-ar putea face online

În Senatul României a fost adoptată decizional o lege care aduce modificări atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Din cauza restricțiilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus, unitățile de învățământ au fost închise. Miercuri, senatul a adoptat decizional un proiect care aduce modificări radicale Legii educației.

Admiterea la facultate, precum și multe activități didactice s-ar putea face online

Un articol introdus în Legea educației naționale prevede ca activitățile desfășurate în învățământul preșcolar și școlar să poată avea loc online, în timpul stării de urgență sau de asediu.

Advertisment

În situația învățământului preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării redactează metodologia desfășurării activității în instituții în sistem online. Această urmărește asigurarea derulării procesului educațional în condiții optime.

Advertisment

Aceeași măsură este valabilă și pentru învățământul universitar. Conform proiectului, activitățile didactice, precum și examenele de final de ciclu de studii de cercetare din învățământul preuniversitar și universitar pot avea loc în mediul online. Această decizie se aplică pe durata stării de urgență sau de asediu.

Un amendament referitor la admiterea în facultăți a fost adoptat în Comisia de învățământ și însușit în plen. Acesta prevede că universitățile pot să organizeze admiterea pentru anul universitar 2020-2021 în format online. De asemenea, susținerea tezelor de abilitare pentru anul 2019-2020 se poate face tot online.

Acreditarea și autorizarea provizorie a programelor de studii universitare de licență și de masterat se vor prelungi până pe 30 iunie 2021. Măsura e valabilă și pentru organizațiile furnizoare a educației din învățământul preuniversitar și superior.

Cum s-au poziționat partidele politice

Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a informat că liberalii nu sunt de acord cu acest proiect de lege. El a justificat decizia spunând că actul normativ “este modificat diametral” doar în Senat, fiind Camera decizională. În acest fel, s-ar încalcă principiul bicameralismului.

Totodată, Fenechiu a anunțat că Guvernul României are o ordonanță pregătită pentru această situație. Pe de altă parte, senatorul PSD, Doru Pănescu e de părere că a fost creată “o minilege a educației pentru starea de urgență”, plecând de la un proiect existent.

PSD, USR și UDMR sunt partidele care s-au poziționat în favoarea proiectului. Acesta a fost adoptat în mod tacit de Camera Deputaților.

Advertisment
Advertisment