Adela Popescu, fotografie cu burta de gravidă la vedere, pe Instagram. Cum arată înainte să nască
Adela Popescu, fotografie cu burta de gravidă la vedere, pe Instagram. Cum arată înainte să nască
Adela Popescu se află pe ultima sută de metri cu sarcina și s-a pozat cu burta de gravidă la vedere. Soția lui Radu Vâlcan numără zilele până când va naște și va putea să-și strângă la piept cel de-al treilea copil. A mai rămas foarte puțin până când Adela Popescu va naște.
Adela Popescu este însărcinată în ultimul trimestru și numără zilele până când își va putea strânge la piept bebelușul. Vedeta de la PRO TV se află pe ultima sută de metri cu sarcina, iar emoțiile nu au întârziat să apară. Soția lui Radu Vâlcan s-a pozat cu burta de gravidă la vedere
‘O poză brută, neretușată, din casa noastră cu copii, deci cu dezordine, cu burta mândră, privirea încrezătoare și inima cât un purice. 💙 Însărcinată în 37 de săptămâni’, a scris Adela Popescu pe una dintre rețelele de socializare.
Vedeta s-a fotografiat în sufrageria din vila sa, îmbrăcată cu o bustieră și o pereche de pantaloni sport, astfel lâsând burtica de gravidă la vedere. Adela Popescu a menționat că este dezordine în casă având doi copii foarte activi, însă comentariile oamenilor nu au întârziat să apară: ‘Asta numești tu dezordine? Casa mea cu un singur copil e ca după război după 1 oră de când termin curățenia. Uite ce podea curată ai… eu nici nu mai știu culoarea podelei mele, e plină de jucării😂 în altă ordine de idei naștere ușoară’.
Mulți dintre fanii Adelei Popescu s-au mirat de burta ei, dar au și încurajat-o pentru când va veni momentul să nască. ‘Omg… ce burtă mare ai Adela❤️😍’, ‘Pfoaaai, ce emotii m-au apucat si pe mine din saptamana 37.😍❤️😍 Sa fiti binecuvantati!’, ‘Ești frumoasă și extrem de curajoasă!
Nu mai vorbim – Ești o femeie puternică’ sunt câteva dintre comentariile femeilor care o urmăresc pe vedetă.
Adela Popescu își dorește să nască natural
Soția lui Radu Vâlcan urmează să nască la mijlocul lunii iulie, termenul fiind 13-16 iulie. Adela Popescu își dorește să nască natural, așa cum i-a făcut și pe cei doi băieți, Alexandru și Andrei.
Sper să nasc natural și a treia oară. Pe 13-16 iulie este termenul. Am descoperit beneficiile nașterii naturale. Sper să fie ok. La Alexandru am avut travaliu de 10 ore, la Andrei am născut pe viu, nu au mai avut timp să-mi facă epidurala, am stat 5 ore în travaliu atunci. Practic, durerile sunt același și la nașterea naturală și la cezariană. La nașterea naturală e travaliu dureros, la cezariană te doare după operație’, a dezvăluit prezentatoarea TV, în urmă cu ceva vreme.