FOTO / Super Neatza, ediţii speciale de sărbătoare, la Antena 1
Crăciunul se petrece în familie, motiv pentru care gașca de la Super Neatza cu Răzvan și Dani va sărbători zilele speciale în platoul ce le-a devenit ca o a doua casă, încă de la prima oră a dimineții, alături de telespectatori.
În Ajun de Crăciun, de la 08:00, gaşca veselă de weekend îl aşteaptă pe Moşu’ alături de super invitaţi. Ami, Andrei Wrs, Nico şi Jean de la Craiova iau şi ei parte la ultimele pregătiri pentru masa de Crăciun, iar food blogger-ul Cristina Andrei îşi sărbătoreşte ziua de naştere în platoul emisiunii, cu tort pregătit chiar de ea.
Pe 25 decembrie, telespectatorii îi vor putea urmări pe Răzvan şi Dani în ipostaze inedite, întrecându-se într-o adevărată competiţie amuzantă a Moş Crăciunilor. Taraful Clejanilor, Elena Gheorghe şi Diana Matei si Taraful Cleante se alătură distracţiei cu cel mai tare playlist de petrecere, în prima zi de sărbătoare, de la ora 08.00, la Antena 1. Distracţia continuă pe platoul Super Neatza şi a doua zi de Crăciun, alături de invitaţi cu chef de sărbătoare. Magicianul Robert Tudor îi va purta pe telespectatori într-o mică excursie la Poiana Braşov, iar hairstyliștii Adrian Perjovschi şi Valentin Alexandroae vin cu ponturi pentru cele mai cool coafuri pentru petreceri.
Duminică, pe 31 decembrie, startul celei mai tari petreceri de Revelion se dă tot la Antena 1. Alături de invitaţii lor, echipa Super Neatza de weekend le aduce telespectatoarelor, începând cu ora 09.00, sfaturi pentru un machiaj strălucitor care să reziste toată noaptea, pentru ca de la ora 17.00, Răzvan şi Dani să îşi cheme prietenii la un pre-party de revelion. Romică Ţociu, Cornel Palade, Vali Vijelie şi Mălina Avasiloaie vor crea, alături de gazdele emisiunii, atmosfera perfectă pentru a intra în noul an, cu multă voie bună şi oameni dragi aproape.