ActualitateshowbizStiri

FOTO / Soprana Veronica Fizeșan, acompaniată de contratenorul Cezar Ouatu, moment spectaculos pe scena iUmor. Toți cei patru jurați au fost în picioare

Advertisment
Advertisement
efume.ro

În cea de-a treia ediție iUmor, soprana Veronica Fizeșan și contratenorul Cezar Ouatu urcă pe scena de umor, unde au un moment spectaculos și încărcat cu emoție, care a ținut toată sala în picioare, pe întreaga durată a numărului.
Soprana Veronica Fizeșan, fostă solistă la Opera Națională Română Cluj-Napoca și la Opera Națională Română din Timișoara, a urcat pe scenă alături de Cezar Ouatu, celebrul interpret român de operă și, împreună, cei doi au avut un moment plin de emoție, apreciat de toți cei din sală.
,,Un număr lung, dar care nu a plictisit nici măcar o secundă! Tot respectul meu merge către ei. Dacă mai aveam incă cinci – șase mâini, aplaudam cu toate!“, a declarat nimeni altul decât Cheloo, care a fost vizibil impresionat de prestația celor doi artiști, adăugând: ,,Vă vine să credeți că sunt emoționat? Mi-a plăcut mult!”.
La rândul ei, Delia a mărturisit: “Veronica și Cezar au fost cireașa de pe tort! Totul a fost absolut fantastic!“. Veronica și Cezar au interpretat câteva versuri celebre ale unei piese de-ale artistei, iar momentul lor a stârnit lacrimi printre cei aflați în platou.
Câte like-uri a obținut celebra soprană și care a fost momentul ce a emoționat întreaga sală, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou episod iUmor, sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

 

Advertisment

Advertisment
Advertisment
Advertisment