Sânziana Buruiană vrea să fie campioană la alăptat. ”O să merg să mă înscriu la Cartea Recordurilor”
Sânziana Buruiană vrea să fie campioană la alăptat. Aceasta își alăptează cele două fetițe de șapte ani.
Sânziana Buruiană este căsătorită, din octombrie 2015, cu Nicolae Zuluf. Izabela, fiica lor cea mare, a venit pe lume în anul 2016. În octombrie 2020, Sânziana Buruiană a devenit mămică pentru a doua oară. Aceasta a adus pe lume tot o fetiță care a primit numele Antonia. Sânziana Buruiană și partenerul ei de viață, Nicolae Zuluf, au botezat-o pe mezina lor în data de 15 iulie 2021. O perioadă, Sânziana Buruiană s-a mutat împreună cu familia sa la Budapesta, unde a făcut televiziune.
Sânziana Buruiană a dezvăluit că de șapte ani continuă să alăpteze. Blonda a declarat că vrea să se intereseze la reprezentanții Guinness Book în ceea ce privește recordul său.
Sânziana Buruiană vrea să fie campioană la alăptat. ”Dacă am reușit eu să depășesc recordul la cei mai mari sâni naturali din România, nu o să-mi fie așa de greu să-l depășesc și la alăptat”
”Îmi este foarte ușor sa alăptez, nu am un ritual anume. Cred ca mi-ar fi fost mult mai greu dacă n-aș fi alăptat. Fac sacrificii destul de mari. De exemplu, eu nu pot ține dieta de post, nu pot face anestezii dentare. Trebuie să amân vizitele la dentist până cresc fetele mari. Le adorm foarte ușor prin alăptat. Cea mica mănâncă foarte bine , deși este și alaptată. Cea mare a iubit și iubește foarte mult laptele, ea a mâncat mai puțin. Ea fiind și alăptată, dar a băut și lapte de la biberon, în jur de un litru”, a declarat Sânziana Buruiană pentru click.ro.
”Eu am vorbit și cu medicul pediatru și el mi-a zis că nu-i problemă atâta timp cât laptele e bun și sănătos. Nu are ce să le cauzeze, dimpotrivă! Dacă am reușit eu să depășesc recordul la cei mai mari sâni naturali din România, nu o să-mi fie așa de greu să-l depășesc și la alăptat! O să alăptez cât de mult pot și o să merg să mă înscriu la Cartea Recordurilor!”, a mai spus aceasta.