Rita Mureșan, despre greutățile prin care a trecut. ”Cred că am îmbătrânit 10 ani”
Creatoarea de modă Rita Mureșan făcut mărturisiri dureroase depre necazurile prin care a trecut în ultima perioadă de timp. ”Cred că am îmbătrânit 10 ani”, s-a confesat ea.
Rita Mureșan este o cunoscută creatoare de modă. La vârsta de 20 de ani, în anul 1993, Rita Mureșan cucerea pe toată lumea cu frumusețea și cu fizicul său, devenind Miss România. Rita Mureșan a fost căsătorită timp de 13 ani cu Nelu Mureșan. Cei doi au divorțat în anul 2007, însă au păstrat o relație cât se poate de bună. Din căsnicia lor au rezultat două fete: Gloria și Rebecca.
În anul 2007, Rita Mureșan a trecut printr-unul dintre cele mai dureroase momente din viața sa, când mama sa s-a stins din viață. Prezentă la podcastul realizat de Cristina Șișcanu, Rita Mureșan a mărturisit că ultimul an a fost unul doarte greu pentru ea.
Rita Mureșan, despre greutățile prin care a trecut. ”S-au întâmplat multe. Multe. Nu am puterea să vorbesc acum”
”Eu știu că nimic nu este întâmplător. Totul se întâmplă cu un motiv în viață. (…) Eu zic că fac în fiecare an 23 de ani, dar prin câte am trecut de anul trecut din vară și până acum, cred că am îmbătrânit 10 ani. S-au întâmplat multe. Multe. Nu am puterea să vorbesc acum. Genul ăla în care ești neputincios, când nu ai ce să faci. Trebuie doar să accepți și să mergi mai departe. Să susții cât poți de bine. Atât”, a mărturisit Rita Mureșan, notează revista Viva.
În noiembrie, creatoarea de modă a împlinit 50 de ani, iar schimbarea prefixului a venit cu atacuri de panică pentru vedetă: ”Zici ca aveam atacuri de panica. Schimbarea prefixului m-a afectat putin. Nu stiu de ce. Ideea asta, 50 de ani. Mi se par mulți. Oricum a venit și a trecut. Nu s-au menținut stările astea. Am făcut prea multe până la vârsta asta. Nu aș mai avea ce să fac încă 50 de ani. Ce să mai trăiesc? Am trăit și lucruri frumoase și urâte și șocuri, de toate”.