ActualitateshowbizStiri

FOTO / Reguli noi în sezonul 14 ”iUmor”. Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru jokerul care poate schimba soarta unui concurent

Advertisment

Show-ul de umor revine din 11 februarie pe micile ecrane, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, cu un nou sezon de comedie totală.

Cel mai fresh cuplu de comedianti din România, Bordea şi Cortea, li se alătură Deliei şi lui Cheloo şi vin să “trateze” juriul, prezentatorii, concurentii si publicul iUmor cu o doză masivă de umor, aşa cum o spune şi sloganul – terapie prin comedie. Surprizele se vor ține lanț încă dinainte ca jurații să ajungă pe scena show-ului, pentru că, sub observația prezentatorilor, ei sunt implicați în diferite jocuri care au o miză importantă. Este vorba despre un joker ce poate schimba soarta unui concurent sau poate influența „soarta“ unui jurat în timpul momentului realizat de unul dintre participanți.

Advertisment

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.  „Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini… o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

Advertisment

Reguli noi în sezonul 14 ”iUmor”.Delia: ”Ne scot un pic din starea de confort”

Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au primit foarte bine supriza privind jocurile dintre ei. „Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult“, a declarat Delia, iar Cătălin Bordea a mărturisit: „Provocările mi se par extraordinare, mai ales că le-am mai jucat. Mi se par foarte grele cele cu puzzle, eu îmi doresc victoria de fiecare dată, dar nu reușesc să fac absolut nimic, deşi mă străduiesc“.

Întrebat împotriva cărui jurat ar utiliza jokerul atunci când va reuși să-l obțină, Cătălin Bordea a spus: „Dacă o să câștig, o să am bunul simț să nu-l folosesc împotriva nimănui, pentru că eu țin la colegii mei“. Iar Nelu Cortea a vorbit despre presiunea care există atunci când își învinge colegii: „A fost oribil jocul de astăzi, am pierdut, deși, mă pricepeam la el! Nu-s niciodată o persoană competitivă, îmi place să pierd. Glumesc, sunt competitiv, doar că, în acest joc îmi place să pierd, pentru că mi-am dat seama că sunt o responsabilitate prea mare jokerii și schimbă mentalitatea celorlalți față de tine. Aşa că prefer să nu câștig!“.


O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.
Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla începând din 11 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Advertisment
Advertisment