FOTO / Noaptea Târziu se reunește pe scena Te cunosc de undeva, într-un moment desprins din basme
Ediția cu numărul unsprezece Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, aduce pe scena spectaculosului show al transformărilor un moment desprins din basme.
Astfel, Emi și Cuza, alături de colegul lor din Trupa Noaptea Târziu, Cucu, vor realiza un moment inspirat dintr-un musical de excepție – Shrek The Musical.
„Este un moment foarte fain, iar eu mă bucur că, în sfârșit, avem și noi de interpretat o animație!”, a mărturisit, bucuros, Cuza, recunoscând că: „Din punct de vedere vocal, partea cea mai grea o duce Emi, care trebuie să o interpreteze pe Fiona! Bine, trebuie să spun că, în exterior, Emi arată precum Fiona, însă în interiorul lui trăiește un mic Shrek!”. La rândul lui, Emi se declară mai mult decât încântat de momentul oferit de ruletă: „Copilul meu interior este foarte, foarte fericit cu acest moment!”. Iar pentru că aveau nevoie şi de un măgăruş pe scenă, alături de ei, băieţii de la Noaptea Târziu nu au ezitat şi i-au cerut ajutorul colegului lor, Cucu.
Juraţii s-au declarat de-a dreptul încântaţi de reprezentaţia artiştilor: ,,Ați adus o poveste foarte frumoasă în platou și trebuie să vă spun că este unul dintre cele mai bune momente ale voastre! Bravo!”, le-a spus Andreea Bălan, în vreme ce Ozana Barabancea a completat: „M-ați surprins plăcut! Cuza, mă bucur că te-ai descurcat în aceste condiții grele, ai o ureche muzicală foarte bine dezvoltată, asta înseamnă să fii un profesionist! Bravo!”.
Shrek The Musical, pus în scenă de Emi Cuza și Cucu, va putea fi fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20.00, ȋn cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, la Antena 1.
8 echipe de artişti au spus <Da> spectaculosului show al transformărilor în cel de-al 20-lea sezon Te cunosc de undeva!, care ce poate fi urmărit în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.