FOTO / Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei se vede duminică la Antena 3 CNN şi pe AntenaPLAY
Formula 1 revine în Brazilia pentru una dintre cele mai așteptate curse ale sezonului, pe legendarul circuit Autódromo José Carlos Pace- “Interlagos”.
În perioada 1-3 noiembrie, piloții de Formula 1 vor concura în cea de-a 21-a etapă a Campionatului Mondial 2024.
Circuitul Interlagos, situat în São Paulo, a fost inaugurat în 1938, dar prima cursă de Formula 1 a fost tinută pe acest circuit în 1973. Cu o lungime de 4.309 km, Intergalos este renumit pentru configurația sa tehnică și imprevizibilă. Curbele rapide, alternanța de urcări și coborâri, dar și caracteristicile unice de altitudine ale acestui circuit transformă fiecare tură într-o provocare.
Un Circuit de Poveste
Interlagos găzduiește curse legendare de peste 40 de ani, fiind scena unor momente memorabile din istoria F1. Atmosfera unică și energia publicului din São Paulo conferă acestei etape un statut special în rândul fanilor. Recordul de timp pe tur îi aparține lui Valtteri Bottas, care a stabilit un timp de 1:10.540 în 2018, pilotând pentru Mercedes. Pista de 4,3 km a fost complet reasfaltată înainte de cursa din 2024, care va include și o sesiune de sprint.
Faimosul pilot brazilian, Ayrton Senna, a câștigat primul său turneu al Braziliei în 1991, la 7 ani de la debutul în F1. Blocat în treapta a șasea de viteză, Senna a avut nevoie de ajutor pentru a ieși din mașină și a păși pe podium.
Prognozele meteo indică ploi pe parcursul weekendului, ceea ce ar putea influența semnificativ condițiile de cursă.
Campionatul din 2024: Suspans la Maximum
După victoriile din Austin și Mexic ale Scuderiei Ferrari, piloții se aliniază la start cu ambiții mari și o competiție strânsă- Max Verstappen conduce cu 362 de puncte, dar este urmat îndeaproape de rivalii săi Lando Norris (315) si Charles Leclerc (291), care vizează fiecare punct în tentativa de a schimba clasamentul final.
Programul acestui weekend:
Vineri (1 noiembrie)
Antrenament liber 1: 16:30 (exclusiv pe AntenaPLAY)
Calificarile pentru sprint: 20:30 (LIVE pe Antena 3 CNN si AntenaPLAY)
Sambata, 2 noiembrie
Cursa sprint: 16:00 (LIVE pe Antena 3 CNN si AntenaPLAY)
Duminica, 3 noiembrie
Cursa Marelui Premiu al Braziliei: 19:00 (LIVE pe Antena3 si AntenaPLAY)
Toate etapele competiţiei Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 pot fi urmărite integral pe platforma AntenaPLAY. 2024 reprezintă cel mai mare efort financiar şi de organizare din istoria Formulei 1, cu 24 de curse, 72 de sesiuni de antrenamente live şi 24 de calificări contracronometru.
Antena este casa Formulei 1 în România pentru următorii 3 ani.