ActualitateshowbizStiri

Liviu Vârciu și Nea Marin vin în platoul ”Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”

Advertisment

Liviu Vârciu și Nea Marin vin în platoul Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, quiz show-ul care le oferă adulților ocazia de a-și testa cunoștințele dobândite în clasele primare, alături de copii de clasa a V-a, într-o ediție aniversară, astăzi, de la ora 18.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
În seara aceasta aceasta, de la ora 18.00, telespectatorii sunt invitați să urmărească o ediție cu totul și cu totul specială a emisiunii Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, la Antena 1. Quiz-show-ul promite o ediție plină de momente comice și provocări de cultură generală, oferind telespectatorilor o seară relaxantă și distractivă. Alături de Andrei Ștefănescu, gazda emisunii, vor fi nimeni alții decât Liviu Vârciu și Nea Marin, a căror relație este bine-cunoscută publicului, fiind consolidată, de-a lungul anilor, în cadrul unor mai multor proiecte, iar prietenia dintre cei trei este una specială.
„Vreau să spun că am fost tare plăcut surprins, chiar impresionat, de inteligența copiilor de clasa a V-a, eu, la rândul meu, venind în această emisiune însoțit de un copil, pe numele lui, Barbu Marin, care nu îmbătrânește deloc, la el procesul e unul invers!”, declară Liviu Vârciu, în stilul caracteristic și mereu pus pe glume, continuând: „Nici eu, nici Nea Marin, nu am fost mai deștepți decât copiii de clasa a V-a și spun asta cu zâmbetul pe buze, pentru că mă bucur că noua generație este atât de inteligentă, iar viitorul pare strălucit. Mă bucur că am fost invitat și mă bucur că prietenul meu Andrei are propria emisiune, una care i se potrivește mânușă și mă mai bucur și că am putut participa alături de Nea Marin!”.
La rândul lui, Nea Marin recunoaște că experiența din cadrul platoului a fost una cu adevărat specială, fiind alături de Liviu și de Andrei, care deja fac parte din familie și s-a simțit ,,precum un tată, alături de cei doi copii ai săi”. Totodată, povestește că: ,,M-a încântat extrem de tare să descopăr că toți copiii au fost extrem de deștepți, iar între noi trei și cei mici s-a format o legătură aparte, cu multe emoții.”

Ediția se anunță una presărată cu momente amuzante, plină de surprize și distracție, atât pentru telespectatori, cât și pentru toți cei din platou.
Cum s-au descurcat cei doi în platoul Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 18.00, într-o ediție specială, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, în cadrul quiz show-ului difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Advertisment

 

Advertisment
Advertisment
Advertisment