FOTO / Juratul Chefi la cuțite Chef Richard Abou Zaki, nominalizat printre cei mai influenți 20 de Chefi din noua bucătărie a Italiei
Un nou succes pe plan profesional pentru juratul Chefi la cuțite: Chef Richard Abou Zaki a fost nominalizat printre cei mai influenți 20 de Chefi din noua bucătărie a Italiei de către Gambero Rosso, cea mai importantă publicație italiană de gastronomie și vinuri.
Fondată în 1986, Gambero Rosso s-a impus ca o voce a experților culinari imparțiali, devenind ghidul specializat în gastronomia din Peninsulă cel mai apreciat la nivel internațional. Această reușită se adaugă premiului obținut de Chef Abou Zaki în primăvara acestui an pentru cel mai bun Chef sub 40 de ani din Italia, în cadrul galei Identità Golose – Le Guide Ristoranti 2024.
”Aceste două titluri mă poziționează drept unul dintre Chefii tineri care pot schimba gastronomia italiană în viitor. Așadar, reprezintă un succes foarte important pentru mine, echipa mea și restaurantele pe care le conduc. Este o onoare pentru care sunt recunoscător, dar este, în același timp, o responsabilitate uriașă. Să fiu constant la cel mai înalt nivel este o provocare grea, iar premiile acestea funcționează ca un combustibil pentru toate eforturile și sacrificiile făcute – pentru că se știe că cel mai greu este să menții succesul. Este un premiu care mă face fericit și îmi arată că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să muncesc în continuare, alături de echipa mea, cu pasiune, dedicare și concentrare maximă pentru noi obiective”, a declarat Chef Richard Abou Zaki, care va reveni la Antena 1, alături de Chef Orlando Zaharia, Chef Ștefan Popescu și Chef Alexandru Sautner, cu sezonul 14 Chefi la cuțite, din 17 noiembrie.
Una dintre noutățile acestui sezon este, de altfel, adusă chiar de către Chef Abou Zaki: începând cu noul sezon, pe lângă premiul în bani, câștigătorul sau câștigătoarea celui mai apreciat cooking show din România va primi un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul cu o stea Michelin din Italia, Retroscena, oferit de Chef Richard Abou Zaki.