FOTO / Insula Iubirii – sezonul fenomen naţional. Record după record, doborât de emisiunea de la Antena 1
Cel de-al optulea sezon al reality show-ului Insula Iubirii a devenit un adevărat fenomen la nivelul întregii ţari şi nu numai, încă de la lansare, fiind singura emisiune tv care a depăşit graniţele tv-ului.
Ca un adevărat trend setter, emisiunea de la Antena 1 a adus împreună sute de mii de români, în sute de terase din toată ţara, fenomen atins în trecut doar de competiţiile sportive. Insula Iubirii a depăşit record după record, la nivelul tuturor categoriilor de audienţă şi s-a impus puternic în rândul publicului premium AB, cu studii superioare.
Conform Kantar Media, ultimul sezon Insula Iubirii, difuzat în perioada 15 iulie – 28 august 2024, a înregistrat un record la nivelul cotei de piaţă, încă de la lansarea produsului în România. Faţă de sezonul anterior, Insula Iubirii 8 a înregistrat o creştere de 37% a audienţei şi de 25% la nivelul cotei de piaţă, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani. Totodată, sezonul 8 a atras cei mai mulţi telespectatori din categoria Urban, studii superioare şi grad social AB. Finala Insula Iubirii a înregistrat şi ea un record la nivelul acestei categorii, telespectatori 21-54 AB, respectiv 32.6% share, în timp ce Pro TV, la nivelul aceluiaşi public, a atins 20.9% share. Record a fost şi pe publicul urban 21-54 cu studii superioare, public pe care finala Insula Iubirii a înregistrat 40.9% share, în timp ce principalul competitor, Pro TV, înregistra atunci 17.2% share.
Emisiunea a atins un recod şi la nivelul reach-ului, căci peste 8.5 milioane de români au urmărit cel puţin un minut din cel de-al optulea sezon Insula Iubirii, reality show-ul conducând detaşat clasamentul de audienţă pe cele mai importante categorii de public. Aseară, 46% dintre cei care se aflau în faţa televizoarelor se uitau la finala Insula Iubirii, în minutul de aur, 00:15, pe publicul comercial.
Replici ale concurenţilor şi ale ispitelor s-au viralizat încă de la primele episoade ale reality show-ului de la Antena 1 şi au ajuns să fie inscripţionate pe tricouri, bijuterii, odorizante de maşină, ba chiar şi tatuaje temporare şi alte asemenea. Artiştii au fost şi ei cuceriţi de fenomenul Insula Iubirii şi au reacţionat pe reţelele lor de sociale. ADDA, Connect-R, Emilian, Ioana State sau Laura Giurcanu sunt doar câţiva dintre aceştia, în vreme ce Jimmy Dub a lansat chiar şi o piesă inspirată din Insula Iubirii. Reţelele de socializare au fost luate cu asalt de acest fenomen, materialele postate de către fanii şi creatorii de conţinut, care fac referire la Insula Iubirii, ajungând la milioane şi milioane de vizualizări. Aseară, o postare a unei platforme de streaming care face referire la Insula Iubirii a devenit virală, producând o reacţie în lanţ. Instituţiile statului, oameni politici, echipa naţională de fotbal, instituţii bancare, companii, publicaţii şi persoane publice au comentat subiectul, provocând o adevărată isterie în mediul online.
În AntenaPLAY, cel mai recent sezon Insula Iubirii a adus un număr record de abonați noi. Show-ul fenomen a atras în proporție de 69% public feminin pe platforma de streaming. Categoriile de vârstă 35-54 ani au reprezentat peste 50% din publicul show-ului în platformă. Peste 80% din vizualizările Insula Iubirii din platformă au fost de pe device-uri mobile, iar peste 60% totalul device-urilor au fost marca Apple.
Record a înregistrat şi castingul pentru noul sezon al emisiunii. În mai puţin de o lună, peste 1500 de cupluri şi peste 3000 de ispite au aplicat pe casting.a1.ro pentru cel de-al nouălea sezon Insula Iubirii.
„După 8 sezoane de Insula Iubirii, ultimile trei produse de echipa actuală de producție, ai zice că nimic nu te mai poate surprinde. Dar se pare că Insula Iubirii nu este doar cel mai dur test al relației, este şi cel mai real test. Si așa s-a creat acest fenomen, prin „familiaritatea” situaţiilor şi a contextelor cu care cei de acasă sau, mai nou, din terase, se pot identifica, undercover sau nu. Acest sezon a devenit fenomen național şi cu aportul social media, Insula Iubirii find probabil primul proiect din peisajul media/TV în care oameni obişnuiţi să consume preponderent online s-au îndreptat către tv. Şi pentru asta le mulțumim. Acest proiect este unul din cele mai grele din experiența noastră profesională, toate etapele de casting, pregătire, filmare, montaj, difuzare pentru un întreg sezon durând cel puțin un an de zile. Iar pentru asta le mulțumim tuturor celor implicaţi, nimic nu era posibil fără ei ! Știu ei de ce…acum știți si voi , vâzând rezultatul ”, dezvăluie Emilia Vlad, producător general şi Alex Fotea, producător creativ Insula Iubirii.
Seria emisiunilor fenomen continuă la Antena 1 cu premiera maraton a sezonului şapte Asia Express care aduce cinci ediţii consecutive: duminică, 1 septembrie, de la 20.00, şi de luni până joi, de la 20.30.