FOTO / Echipa Saint Tropez a rămas aseară cu doar patru concurenţi
Aseară, la Chefi la cuțite a fost spectacol la bancurile de lucru, într-o ediţie lider de audienţă, pe toate targeturile!
Sirena amuletelor a răsunat de nu mai puțin de trei ori pe parcursul unui battle care a îmbinat tensiunea și conflictele pe fondul stresului cu umorul. “Toţi membrii echipelor adverse trebuie să spună <şase şine nu-s” înainte de fiecare propoziţie. Cine nu se conformează, freeze un minut!”, a fost cea dintâi amuletă, activată de către Chef Scărlătescu. “Hotărăşte ce slogan vrei să spună echipele adverse înainte de fiecare propoziţie!”, a fost amuleta aruncată în joc de Chef Bontea, care a şi hotărât imediat sloganul “S-o ce?! Sorin!”. Chef Dumitrescu a intervenit imediat, cu cea de-a treia amuletă “O data la doi timpi, la întoarcerea clepsidrei, concurenţii echipelor adverse trebuie să comunice cântând!”.
Concurenții s-au confruntat aseară cu cele mai dificile condiții în bucătăria Chefi la cuțite. Interdicția de a comunica verbal fără a folosi anumite sintagme sau, mai rău, făra a cânta s-a dovedit cel mai greu de respectat, astfel că echipele au avut de suportat amenda unor minute de ”freeze” (încetarea activității la bancurile de lucru), pentru că au încălcat poruncile amuletei. „Astăzi e bătălia amuletelor!”, au fost de acord toţi concurenţii. „Aveţi cuvântul meu, mă uitam la ceas, să treacă timpul mai repede. Nici nu mă mai interesa ce e în farfurii! Voiam doar să ies din balamucul ăla!”, a mărturisit şi Chef Bontea. Iar gradul de dificultate al probei a fost sporit şi de alegerea ingredientelor: fiecare echipă a avut voie să aleagă câte unul, ingredient ce nu mai putea fi ulterior folosit de celelalte echipe. Astfel, untul, uleiul sau sarea au fost doar câteva dintre ingredientele blocate de câte o echipă, care le-au dat mari bătăi de cap celorlalte.
Battle-ul a fost câștigat detașat de Chef Dumitrescu și echipa sa, cu 8 farfurii. „Astăzi, ca niciodată, i-am văzut foarte puşi pe treabă, foarte foarte rapizi şi foarte atenţi. Cumva, au înţeles că ora asta e cea mai importantă”, a mărturisit Chef Dumitrescu. La proba individuală, preparatul cu cel mai mic punctaj i-a aparținut lui Răzvan Minca, din echipa lui Chef Scărlătescu, care pentru al treilea battle consecutiv a pierdut câte un concurent.
Duminică, de la 20:00 şi luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY continuă confruntările pe echipe, cu probe din ce în ce mai dificile și schimbări surprinzătoare de strategii din partea Chefilor.