Actorul Florin Busuioc, în vârstă de 60 de ani, a fost prezent pentru prima dată la o emisiune TV alături de sora sa.
Florin Busuioc, Busu cum este acesta cunoscut de publicul larg, este actor și prezentator al rubricii Meteo de la Pro TV.
În luna noiembrie a anului 2018, Florin Busuioc a trecut printr-un moment de cumpănă, atunci când a suferit un infarct la finalul unui spectatol de teatru pe care l-a jucat la Filarmonica Oltenia din Craiova. Florin Busuioc a fost externat de la Institutul Naţional de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu la începutul lunii decembrie a aceluiași an, după ce a suferit un infarct şi i s-au montat două stenturi la inimă.
De curând, Florin Busuioc a fost prezent pentru prima oară la o emisiune de televiziune alături de sora sa, Raluca. Aceasta lucrează în învățământ, fiind profesoară de limba franceză la un liceu din Câmpina.
Cum arată sora lui Busu. ”Îmi amintesc că s-a luat cineva de ea pe stradă și l-am cam zobit”
Prezenți în platoul emisiunii ”La Măruță”, de la Pro TV, Busu și sora lui au depănat câteva amintiri.
„Vai, ce copilărie am avut! Nu ne-am certat niciodată, nici copii fiind, nici adulți. Eu, fiind mai mică, am acceptat orice joc îmi propunea. Eram cuminți amândoi”, a dezvăluit Raluca, sora lui Busu.
„Am fost un frate destul de protector. Îmi amintesc că s-a luat cineva de ea pe stradă și l-am cam zobit”, a mărturisit prezentatorul TV.