CRBL și Radu Țibulcă și-au doborât un nou record la ”Te cunosc de undeva!”. Andreea Bălan: „Dacă ar fi cu votare din partea publicului, voi ați câștiga în seara aceasta“
Cu doar două gale înainte de aflarea finaliştilor acestui sezon, competiţia devine din ce în ce mai strânsă, spre deliciul telespectatorilor, iar concurenţii ajung să bifeze noi premiere în cadrul transforming show-ului.
Li s-a întâmplat şi lui CRBL şi lui Radu Țibulcă, care și-au doborât un nou record personal pe scena transforming show-ului, după ce săptămâna trecută i-au impresionat atât pe jurați, dar și pe contracandidații lor cu interpretarea melodiei „I Put a Spell On You“, lansată de Screamin’ Jay Hawkins. După ce și-au încheiat cel mai nou performance, în care au respectat toate detaliile referinţei, Andreea Bălan a concluzionat: „Dacă ar fi cu votare din partea publicului, voi ați câștiga în seara aceasta!”. Momentul integral creat de RCBL și Radu Țibulcă, cele realizate de ceilalți participanți, dar și punctajul primit de fiecare pereche, telespectatorii pot descoperi sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
CRBL și Radu Țibulcă au devenit Carla’s Dreams după ce au petrecut ore bune în cabina de machiaj, unde s-au lăsat pe mâinile specialiştilor în machiaj prostetic. Pe scenă, cei doi au urcat alături de mai mulți dansatori, toți fiind îmbrăcați la fel ca artiștii de peste Prut, iar jurații și ceilalți concurenți au fost nevoiți să-i identifice corect. „Ne Bucurăm În Ciuda Lor“ este melodia selectată de celebra ruletă și modul în care s-au descurcat cu versurile, coregrafia și la partea de actorie le-a adus multe aprecieri, inclusiv din partea „rivalilor“ lor.
„Eu știam că domnul Carla’s Dreams are dubluri, dar nu știam că Radu Țibulcă este una dintre ele! N-ai cum, ești unu la unu!!! Voce…“, a exclamat Emilian. „Punctul forte a fost interpretarea lui Țibulcă, mi s-a părut că accentul este fix de acolo și acel «l» slavon i-a ieșit perfect“, a punctat Mihai Petre, iar concurentul a intervenit imediat și a spus: „Accentul meu de Iași n-are nicio legătură cu accentul de Chișinău“. Juratul a mai adăugat: „N-are, n-are, tocmai d-aia te felicit. Cred că prin asta vă veți detașa dacă va fi cazul“.
Întrebat de WRS dacă a stat la un pahar de vorbă cu artistul de peste Prut, Radu Țibulcă a evitat într-un mod elegant să ofere un răspuns, însă, a făcut o mărturisire surprinzătoare: „Tot ce pot să spun este că hanoracele au «sfințirea» de la el (n.r.: Carla’s Dreams), adică: semnătura“.
Laudele au continuat să vină de la masa juriului Te cunosc de undeva! „După părerea mea este unul dintre cele mai bune momente ale voastre, actoricește vorbind. Și felicitări regiei pentru toată mișculația respectivă, cadrul în care v-a pus pe voi… ați ieșit în evidență. (…). A fost o surpriză, pe mine m-a surprins!“, a declarat Cristi Iacob, iar Adreea Bălan a spus: „ Eu m-am prins care cum erați în scenă (…), v-ați sincronizat, ați dansat, ați avut show și, când ați explodat acolo, deja am căzut cu toții pe spate. (…). Dacă ar fi cu votare din partea publicului, voi ați câștiga în seara asta (n.r.: sâmbătă, 10 iunie), bravo!“.
CRBL și Radu Țibulcă și-au adjudecat două gale Te cunosc de undeva! până în prezent, iar Cristina Stroe și Damian Drăghici sunt în aceeași situație. Dacă ediția 11 este câștigată de una dintre echipele care au doar câte o ediție câștigată, săptămâna viitoare va urma un duel între 3 echipe și jurații vor avea un rol important în cadrul acelui duel. În plus, la finalul episodului de sâmbătă este posibil să se afle prima echipă finalistă din acest sezon Te cunosc de undeva! Cum s-au descurcat cele opt echipe cu provocările care au venit odată cu referințele, care este clasamentul după cele mai noi puncte acordate și ce surprize vor avea loc, telespectatorii pot afla sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.