Cine o ajută pe Mirela Vaida cu ce trei copii. ”Acum ne cunoaște toată viața”
Mirela Vaida, în vârstă de 40 de ani, a explicat cum se descurcă cu cei trei copii ai săi și cine o ajută cu creșeterea acestuia.
Mirela Vaida este căsătorită de foarte mulți ani cu Alexandru, împreună cu care are trei copii. Partenerul de viață al vedetei de televiziune este foarte discret și stă departe de lumina reflectoarelor.
Prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct”, de la Antena Stars, a dat detalii, pentru revista Viva, despre viața de mămică și despre cine o ajută cu ceșterea celor trei copii ai săi.
Cine o ajută pe Mirela Vaida cu ce trei copii. ”Avem o bonă de mai bine de șase ani, care stă în casă cu noi”
”Rolul de mamă mie mi se pare cel mai frumos rol din viața mea, dintre toate rolurile pe care le-am jucat. E rolul care mă împlinește și care mă face foarte fericită. (…) Nu îmi este greu, deoarece, atunci când faci lucrurile pentru copiii tăi, nu are ce să fie greu. Dar, da, mă ajută cineva. Avem o bonă de mai bine de șase ani, care stă în casă cu noi, cu excepția weekendurilor, și care acum ne cunoaște toată viața. Copiii s-au atașat de ea, o iubesc foarte mult. Și ea la fel pe ei, e un om de încredere. Putem merge liniștiți la serviciu sau, dacă vrem să ne luăm o pauză, un city-break, o dată la nu știu cât timp, putem pleca liniștiți, cu toată încrederea, pentru că această femeie minunată ne ajută. Ne bucurăm însă și de clipele în care rămânem doar noi cinci în casă și ne manageriem foarte bine timpul. Avem reguli, pe care toată lumea le respectă, și bucuria momentelor intime e greu de descris”, a detaliat Mirela Vaida.
Întrebată cum percep copiii săi faptul că ea este vedetă, Mirela Vaida a răspuns: ”Copiii mei știu că mama lor apare la televizor, pentru că, atunci când vin acasă de la școală sau după amiezile, mai dau drumul la televizor, să vadă că sunt acolo. Nu se uită la emisiunea mea, pentru că nu este emisiune pentru copii. Și le-am spus că nu e pentru copii. Știu că mama lucrează la televizor, știu că, mă rog, colegii, vecinii mă cunosc, dar nu facem un caz din asta. I-am învățat întotdeauna să aibă o viață absolut normală, să se comporte ca orice alt copil, fiindcă vreau să aibă parte de același tratament ca oricare alt copil. De asta îi și duc la o școală de stat și am cerut întotdeauna un regim cât se poate de egal și de comun. Niciodată nu am avut vreo pretenție sau alte cerințe, este o meserie ca oricare alta”.