ActualitateshowbizStiri

FOTO / Chefii se luptă în această seară pentru o ”bombă” cu mai multe amulete

Advertisment

Jocul pentru amuletă din ediția Chefi la cuțite de ieri seară a fost câștigat de Florin Dumitrescu, după o întrecere la care cel de-al patrulea competitor a fost Alex Bălan, finalist în sezonul 2 al show-ului gastronomic.

Șirul amuletelor obținute de Cătălin Scărlătescu a fost astfel întrerupt de victoria lui Florin Dumitrescu, într-o ediție Chefi la cuțite care a fost lider de audiență. Lupta continuă în această seară cu un premiu și mai valoros: o bombă cu mai multe amulete!

Advertisment

Ieri seară, la jocul de amuletă, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Alex Bălan, ocupantul celui de-al patrulea banc de lucru, s-au confruntat cu o provocare ce le-a cerut măsurători făcute cu mare atenție: au avut de pregătit preparate care să măsoare 11 centimetri! Victoria i-a revenit lui Florin Dumitrescu, după o jurizare la care degustătorul invitat, Nea Mărin, s-a declarat încântat de preparatul lui. Farfuriile savuroase n-au lipsit nici în ringul preselecțiilor, acolo unde jurații au întâlnit concurenți cu povești tulburătoare.

Advertisment

În seara aceasta, preselecțiile continuă la Chefi la cuțite, iar lupta pentru amuletă îl aduce în ring pe Chef Orlando Zaharia, care va concura cu jurații pentru un premiu cu totul special: este vorba despre o ”bombă” cu mai multe amulete! ”Sper să pot aprinde eu fitilul!”, a comentat Sorin Bontea cu umor înaintea unei întreceri jurizate de actrița Anca Dinicu.

Lupta nu va fi ușoară, întrucât Chefii se vor avânta la bancurile de lucru… legați la ochi. Astfel își vor alege ingredientul de bază, în jurul căruia vor avea de construit o farfurie demnă de o recompensă incendiară! Cum se vor descurca la această probă, dar și ce se va întâmpla în arena preselecțiilor telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.

 

Advertisment
Advertisment