ActualitateshowbizStiri

FOTO / Aris și Alexia Eram se luptă cu Laura Giurcanu și Sânziana Negru în Marea Finală America Express, pentru trofeul sezonului 6

Advertisment

America Express, cel mai dur reality show din România, și-a desemnat ieri echipele finaliste, într-o ediție care s-a impus ca lider detașat de audiență pe toate segmentele de public.

Diseară, de la ora 20:30, în Marea Finală a sezonului 6, Aris și Alexia Eram se luptă cu Laura Giurcanu și Sânziana Negru pentru mult râvnitul trofeu și premiul de 30.000 de euro.

Advertisment

Ieri seară, verdictul ultimei eliminări înainte de Marea Finală de pe Drumul Soarelui a venit la capătul cursei cutiilor periculoase. Alcătuită din trei părți, întrecerea a purtat cele trei echipe rămase în competiție pe un traseu cu misiuni desfășurate la sol, în aer, dar și subacvatic. Astfel, Laura Giurcanu și Sânziana Negru, Giulia și Vlad Huidu, dar și Aris și Alexia Eram s-au confruntat cu cele mai diverse provocări: de la proba încărcată de adrenalină a zborului acrobatic la găsirea unor chei pe fundul unui bazin, etapă necesară pentru construirea unei machete reprezentând punctul de întâlnire cu Irina Fodor. La capătul fiecăreia dintre cele trei părți ale întrecerii, echipa situată pe ultimul loc și-a ales o cutie conținând statueta compozitorului de tango argentinian Carlos Gardel.

Advertisment

Două dintre aceste cutii conțineau statueta cu pălărie verde, iar una avea statueta cu pălărie roșie, culoarea eliminării. Fiecare dintre cele trei echipe a ajuns la careul final de aseară cu câte o cutie, dar pălăria roșie s-a aflat în cufărul ales de Giulia și Vlad Huidu. Astfel, cei doi și-au încheiat aseară experiența pe Drumul Soarelui. ”Am plâns, era normal să plângem. Doar că n-au fost lacrimi de tristețe. Tot ce-am câștigat de-a lungul acestor săptămâni este mult mai valoros pentru noi decât premiul final. A fost cea mai frumoasă experiență. Mă bucur atât de mult că am intrat în această aventură incredibilă sezonul acesta, care ne-a demonstrat că împreună, eu și Vlad suntem foarte puternici, că atât timp cât ne ținem de mână nimic nu este imposibil. A fost cea mai bună lecție de viață pe care puteam s-o primim”, a declarat Giulia.

Cele două echipe care s-au calificat în Marea Finală din această seară sunt Laura Giurcanu și Sânziana Negru de-o parte, și Aris și Alexia Eram, de cealaltă. ”Au fost două luni nebune în America Express și iată că parcurgem integral Drumul Soarelui, din Medellin până în Buenos Aires. Abia așteptăm să începem. Pornim încrezătoare în cursă”, a spus Laura. ”Suntem copleșite de emoții. Mi se strânge stomacul când mă gândesc la cursa finală. Dar suntem 100% pregătite. Mergem până la capăt”, a adăugat Sânziana. ”Suntem la un pas de-a câștiga. Sau nu. Cred că va fi o finală extrem de intensă. Și noi, și ele suntem foarte competitivi”, a declarat Alexia. ”Diseară e posibil să ajungem primii și să ne spună Irina că am câștigat. Cred că atunci mă veți vedea iarăși plângând”, a spus Aris.

Cele două perechi se vor întrece într-o cursă memorabilă pentru câștigarea marelui trofeu și a premiului de 30.000 de euro. Traseul îi va purta printr-o uluitoare gamă de experiențe și trăiri: vor învăța să danseze tangoul argentinian, vor face muncă de detectivi în întuneric, dar și de ospătari în condiții vitrege, vor încerca să rezolve enigme chiar și atunci când starea emoțională va deveni un obstacol, vor plânge și vor experimenta o metodă eficientă de a-și elibera energia negativă. Urmează o cursă cu sufletul la gură în Buenos Aires! Cum se vor descurca cele două echipe și cine va câștiga marele trofeu telespectatorii vor afla în Marea Finală America Express, difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

Advertisment
Advertisment