ActualitateshowbizStiri

Anda Adam dă detalii despre nunta cu Yosif Eudor Mohaci. ”Nu vom face nuntă fără să anunțăm lumea”

Advertisment

Cântăreața Anda Adam, în vârstă de 42 de ani, a dat detalii despre nunta pe care urmează să o facă cu partenerul ei de viață, Yosif Eudor Mohaci.

Anda Adam a format o familie cu Sorin Andrei Nicolescu, împreună cu care are o fetiță, Evelin. Despre Anda Adam și Sorin Andrei s-a tot zvonit că ar fi la un pas de divorț. Sorin Nicolescu a fost cel care a confirmat că el și artista sunt separați. În prezent, Anda Adam are un nou partener de cuplu, care este om de afaceri. Iubitul Andei Adam se numește Yosif Eudor Mohaci, este din Arad, are numeroase afaceri în țară și o perioadă a locuit în Elveția și Franța. Yosif Eudor Mohaci a fost căsătorit cu Ioana, nunta celor doi având loc la Limassol, în Cipru, în anul 2018. Yosif Eudor Mohaci are o fetiță care se numește Nicole și are cinci ani. Yosif Eudor Mohaci și Ioana au divorțat.

Advertisment

În cadrul unei ediții ”Bravo, ai stil! Celebrities”, Anda Adam a anunțat că a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, acesta dăruindu-i deja inelul de logodnă. Pe contul său de Instagram, Anda Adam a dat publicității mai multe imagini de la cererea în căsătorie care a avut loc în Turcia, la Cappadocia. Anda Adam și actualul ei partener, Yosif Eudor Mohaci, și-au deschis propria afacere împreună – un club de distracții la Cluj. De curând, Anda Adam s-a lansat în afaceri cu cosmetice. Artista a scos pe piață un parfum. Înainte de Crăciun, Anda Adam s-a căsătorit cu Yosif Eudor Mohaci. Evenimentul a avut loc în data de 23 decembrie 2022. Ceremonia a avut loc la Starea Civilă a Sectorului 1.  Cei doi se pregătesc de nuntă. Despre evenimentul care urmează să aibă loc în viața lor a făcut Anda Adam declarații pentru spynews.ro.

Advertisment

Anda Adam dă detalii despre nunta cu Yosif Eudor Mohaci. ”Vreau să invit toți oamenii din showbiz care îmi sunt prieteni”

”Vrem să fim deciși și hotărâți în ceea ce privește petrecerea și nunta în sine, tocmai de aceea pentru că era final de an nu am vrut să ne grăbim și să facem lucrurile pe grabă, iar deocamdată am pus cozonacul la dospit și vedem ce idei trăsnite ne trec prin cap ca să planificăm și o nuntă așa cum ne dorim noi foarte tare”, a declarat Anda Adam.


”Suntem nehotărâți și indeciși, dar cu siguranță nu vom ține ascuns, nu vom face nuntă fără să anunțăm lumea, e un motiv de bucurie și o să vreau să invit toți oamenii din showbiz care îmi sunt prieteni, așa că nu va fi nimic de ascuns pentru că ne dorim ca cei care ne sunt aproape să ne fie alături într-un moment ca acesta și la un super petrecere pe care o vom organiza”, a adăugat vedeta.

Advertisment
Advertisment