FOTO / Alexia Țalavutis și Dima Trofim, repetiții cu peripeții pentru interpretarea unei scenete din filmul Singin’ in the Rain, pentru ediția de Te cunosc de undeva! de săptămâna aceasta
Repetițiile pentru gala cu numărul unsprezece Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, i-a trecut pe Alexia Țalavutis și pe Dima Trofim prin toate stările, după ce au aflat că ruleta le-a pregătit un moment pe cât de emoționant, pe atât de solicitant, inspirat din filmul Singin’ in the Rain.
„Ne place tare mult această scenetă, dar ne este și teamă! Eu nu am dansat niciodată în pași de step și am mari emoții”, a mărturisit Alexia, cu lacrimi în ochi, după câteva încercări de a reproduce pașii cu exactitate: ,,Îi dau o comandă piciorului, dar parcă nu mă ascultă. Ne-am super stresat și mega enervat amândoi cu pașii ăștia de step și chiar ne dorim să ne iasă bine momentul!”.
Nici Dima nu a considerat repetițiile tocmai ușor de dus: ,,Eu nu am înțeles nimic din dansul ăsta. E foarte greu, iar timpul este foarte scurt. Deși nu m-am accidentat, m-am trezit cu genunchiul umflat”, a declarat el.
La momentul interpretării, Mihai Petre le-a mărturisit celor doi: ,, Piesa asta îmi place foarte mult, mi se pare o metaforă pentru fericire și pentru iubire. Este o lecție despre cum trebuie trăită, de fapt, viața”, iar Andreea Bălan s-a declarat fascinată de mișcările scenice ale celor doi: „Ați fost eleganți, drăgălași, a fost un moment cu adevărat pe sufletul meu!”. Totodată, Cristi Iacob le-a transmis celor doi actori: „M-ați făcut să mă bucur că sunt actor!”, în vreme ce Ozana Barabancea a recunoscut: ,,Eu m-am emoționat ca o fraieră!”.
Întregul moment pregătit de Alexia și Dima va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20.00, ȋn cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, la Antena 1.
8 echipe de artişti au spus <Da> spectaculosului show al transformărilor în cel de-al 20-lea sezon Te cunosc de undeva!, care ce poate fi urmărit în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.