FOTO / A doua imunitate, așteptată cu emoții la ”America Express”
După victoria la jocul de amuletă, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au continuat în același ritm susținut competiția, ajungând pe primul loc la cursa pentru a doua imunitate în ediția America Express de ieri seară.
Verdictul pentru cea de-a doua imunitate va fi dat în seara aceasta, la un careu încărcat de emoții. Succes după succes pentru cuplul Cătălin Scărlătescu – Doina Teodoru în competiția de pe Drumul aurului! Cei doi concurenți au câștigat jocul de amuletă care i-a provocat să intre în roluri de paleontologi, pornind apoi cu avânt în cursa pentru a doua imunitate.
De la recoltatul și curățatul a 100 de cepe până la realizarea unei picturi inedite cu propriile lacrimi, concurenții au trecut, în ediția America Express de ieri, printr-o serie de misiuni construite în jurul unui ingredient esențial pentru zona columbiană în care se află: ceapa. Prima echipă care a ajuns la Irina Fodor la capătul întrecerii a fost cea alcătuită din Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, cei doi așteptând să li se confirme statutul de câștigători ai celei de-a doua imunități la careul din ediția de azi.
A doua imunitate, așteptată cu emoții la ”America Express”. Doina Teodoru: ”Toată lumea a stat ca pe ghimpi să afle cât au contat hainele aduse”
Așadar, în ediția din seara aceasta, Irina Fodor va acorda cea de-a doua imunitate din Columbia, după o așteptare încordată a verdictului, întrucât ultima misiune a fost una care a pus în încurcătură echipele. Concurenții au fost nevoiți să alerge în cursă purtând cât mai multe haine suprapuse, numărul straturilor de îmbrăcăminte urmând să fie transformat în minute care se scad din timpul de sosire la finalul întrecerii.
Dar cum perechile au ajuns la Irina Fodor la diferențe mari de timp, cea mai arzătoare întrebare de la careul din aceată seară este: ”Poate sau nu să schimbe locuri în clasament această ultimă misiune?”. Întrebarea este la fel de importantă și pentru ocupanții ultimelor două locuri, care altfel intră direct în cursa pentru ultima șansă.
”Toată lumea a stat ca pe ghimpi să afle cât au contat hainele aduse”, a povestit Doina Teodoru. ”Eu sunt foarte încrezător. Vor fi unii care au tricouri mai multe, dar la timp n-au cum să ne bată”, a spus Cătălin Scărlătescu. Urmează, așadar, o ediție de foc care încheie prima etapă din Columbia!
De la verdictul celei de-a doua imunități și nominalizarea celor trei echipe care intră la cursa pentru ultima șansă până la deznodământul cu potențial de eliminare la capătul întrecerii, telespectatorii vor urmări o ediție America Express cu adevărat intensă, difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.