Politică

PSD spune că românii devin ciumații Europei

În urma declarațiilor venite din partea PSD, liberalii au cerut demiterea celor responsabili de postarea respectivă.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

PSD spune, într-un mesaj pe Facebook, că “românii devin ciumații Europei” și acuză liberalii de faptul că strategia de combatere a pandemiei a dat greș. PNL a cerut demisia celor care au postat mesajul respectiv.

“Românii devin ciumații Europei”

“Românii devin ciumații Europei, din cauza guvernului PNL! Dramatic este faptul că planul lor de combatere a pandemiei de coronavirus a dat greș. Drept urmare, cetățenilor români li se închid frontierele Europei.

Advertisment

Că să își poată continua furturile din bani publici, președintele și premierul au dus țara în “zona roșie”. La asta se pricep, să distrugă tot, economie, locuri de muncă, nivel de trai”, a transmis PSD, pe facebook.

Advertisment

Până acum, în România, au fost confirmate 32.079 de cazuri de contaminare cu Covid-19. Totodată, 1.871 de oameni testați pozitiv cu coronavirus și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 698 de infectări.

În acest moment, pe continent mai există numai trei state cu o rată a infecțiilor mai ridicată ca a României. Acestea sunt Suedia, Portugalia și Luxemburg. Există deja minim zece țări care nu îi primesc pe români, având în continuare frontierele închise, sau care îi obligă să stea două săptămâni în carantină sau izolare.

Reacția Partidului Național Liberal

Prim-vicepreședintele PNL Alina Gorghiu a solicitat ca cei care au publicat mesajul respectiv să fie demiși. Ea a catalogat postarea drept “mizerabilă”. “Ciuma roșie a renunțat la mască! Solicit conducerii social-democraților să îi zboare imediat din partid pe responsabilii de postarea mizerabilă în care românii sunt făcuți “ciumații Europei”.

Este inadmisibilă o astfel de mârlănie față de suferința celor ce pătimesc din cauza Covid-19″, a transmis Gorghiu, pe facebook. Aceasta a mai spus că “PSD a sabotat toate măsurile Executivului de combatere a pandemiei”.

“Din prima secundă în care a izbucnit criza medicală din țară, PSD a vrut că numărul de infectări să fie mare, astfel încât Guvernul să eșueze. Totul numai pentru câștigul lor electoral”, a adăugat Alina Gorghiu.

Advertisment
Advertisment