Politică

Marcel Vela anunță dotarea polițiștilor cu body camere

Ministrul de Interne a hotărât să facă o modificare importantă în ceea ce privește dotările forțelor de ordine.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Marcel Vela a declarat că polițiștii din stradă vor dispune de body camere. Ministrul de Interne a luat această decizie pentru ca orice întâmplare să fie înregistrată și să nu mai existe dubii în privința vinovatului.

Polițiștii vor fi dotați cu body camere

“Am luat decizia de a dota oamenii legii cu mijloace de înregistrare audio-video. Ne-am hotărât încă de anul trecut, atunci când au apărut probleme pentru mai mulți polițiști de-ai noștri. Body-camera va responsabiliza atât polițistul cât și cetățeanul.

Advertisment

Drept urmare, nu vor mai exista numeroase dezbateri televizate și în societate despre cine a greșit, Spartacus sau polițistul. Această inițiativă se va materializa în această vară”, a informat ministrul de Interne.

Advertisment

Zilele trecute, a avut loc un incident între doi parlamentari PSD și oamenii legii. Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă au fost sancționați cu suma de 2.600 de lei, într-un fast food din Centrul Vechi al Bucureștiului. Poliția a intervenit ca urmare a refuzului lor de de purta masca. De asemenea, aceștia au făcut scandal, înjurându-i pe oamenii legii.

Demnitarii le-ar fi adresat expresii jignitoare polițiștilor, având un comportament sfidător față de ei. Deputații au afirmat că nu a fost vină lor, negând toate acuzațiile aduse.

Nu e singura decizie anunțată astăzi de Marcel Vela

Ministrul de Interne a mai declarat că va semna ordinul privind înmatricularea mai eficientă a mașinilor. Astfel, cetățenii ar avea parte de o procedura mai simplă, fără să mai piardă timpul în aglomerații.

Vehiculele vor putea fi înmatriculate cu ajutorul unui singur document pe care cumpărătorul îl încheie cu vânzătorul, a mai spus Marcel Vela. Acesta a adăugat că vor fi descentralizate și serviciile pentru obținerea permiselor de conducere și înmatriculare.

“De exemplu, la Hunedoara, am hotărât să facem un proiect ce să apropie acest serviciu de oameni. Să nu mai vină oamenii la serviciu, pentru a nu mai fi nevoiți să vină la Deva, de exemplu, să vină la Petroșani”, a explicat Vela.

Advertisment
Advertisment