ActualitatePolitică

Ludovic Orban a fost amendat în urma petrecerii din cabinet

Prim-ministrul a fost sancționat contravențional cu suma de 3 000 de lei, în urma petrecerii de la Palatul Victoria.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două sancțiuni, în valoare totală de 3 000 de lei. Acesta a fost amendat pentru fumat și nepurtarea măștii de protecție în spații închise. Întâmplarea vine în contextul în care Eugen Teodorovici a postat o fotografie pe facebook, în care liberalul încalcă aceste reguli.

Premierul a fost amendat cu 3 000 de lei

“Prim-ministrul Ludovic Orban a plătit astăzi, 30 mai, prin intermediul site-ului www.ghișeul.ro, două sancțiuni în valoare totală de 3 000 de lei. Această suma reprezintă cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și neutilizarea măștii de protecție în spații închise.

Advertisment

Prim-ministrul e de părere că regulile impuse trebuie respectate în aceeași măsură de orice român, fără să conteze poziția pe care o ocupă. În cazul în care măsurile nu sunt respectate, e nevoie că sancțiunile stabilite de lege să fie aplicate. Nu trebuie să existe nicio diferențiere”, se arată în comunicatul Executivului.

Advertisment

În imagine apar, într-un birou, Ludovic Orban, Raluca Turcan, ministrul economiei, ministrul transporturilor și ministrul de externe. Niciunul dintre aceștia nu purta masca de protecție, iar unii fumau.

Ce spune Ludovic Orban

“Da, am văzut și eu poza. Este realizată de ziua mea de naștere, în data de 25 mai. Este reală, nu pot să zic dezmint, precum alte persoane, lucruri evidente. Era pe timp de seară, în biroul meu. Lucrasem toată ziua, în ziua mea de naștere, iar câțiva colegi au vrut să îmi facă o surpriză.

După ora 17:30-18:00 au venit la mine mai mulți colegi care apar și în fotografie. Mai erau încă trei care nu se văd acolo. I-am servit, așa cum se face, cu un pahar de ceva. Am stat la discuții și i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău. Nu purtam masca întrucât tocmai mâncasem.

Le-am dat o gustare colegilor mei apropiați. Veniseră să îmi facă urări. Primii care au făcut publice pozele sunt Vasilcoiu și Teodorovici. Nici nu vreau să mă gândesc cine a făcut poză. Mai rămân trei sau patru persoane. Se poate să o fi făcut cine ne-a servit”, a spus premierul.

Advertisment
Advertisment