Economic

Amendă uriașă primită de patronul unei terase care a aplicat taxa Covid-19

Proprietarul unei terase din Capitală a fost amendat drastic, după ce a aplicat taxa Covid-19.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

După modelul țărilor din Vest sau al Statelor Unite ale Americii, unii proprietari de restaurante din România au început să aplici „taxa Covid-19”. Taxa este folosită în SUA, însă a fost preluată și de mai multe țări din Europa, precum Danemarca.

Amendă uriașă primită de patron

Omul de afaceri din București nu s-a asigurat că toți clienții săi sunt informați despre taxa respectivă. Drept urmare, Protecția Consumatorilor a luat măsuri. “Astăzi am efectuat un control operativ, în urma căruia un patron de terasă a fost amendat cu suma de 10 000 de lei.

Advertisment

Acesta nu a respectat legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu clienții și armonizarea măsurilor cu legislația europeană referitoare la protecția consumatorilor.

Advertisment

Vom supraveghea în continuare locațiile ce aplică taxa respectivă. Desigur că, în situația unor reclamații, vor fi luate măsuri”, a spus președintele ANPC, Eduardt Cozminschi, pentru Mediafax.

Taxa nu are justificare legală

Patronul unui restaurant ce și-a taxat clienții cu 5 lei, sumă reprezentând taxa de coronavirus, a comentat situația pentru economică.net. „Am pus taxa ca urmare a cheltuielilor de distanțare socială ale restaurantului.

De asemenea, am făcut asta pentru că toată lumea face la fel. Și celelalte restaurante, dar și dentiștii fac așa”, a spus afaceristul. Administrată Națională de Administrare Fiscală a explicat că această practică nu are niciun fel de justificare legală.

„Taxa respectivă nu are niciun temei legal. Poate fi considerată un cost comercial, precum toate celelalte, prețul unui serviciu. Desigur, asta atât timp cât este comunicat clientului înainte și nu este aruncat la final, fără că el să știe despre asta. Altfel, ar putea intra în aria Protecției Consumatorului”, au spus surse ANAF.

Valoarea taxei coronavirus depinde de numărul persoanelor ce au comandat pe bonul fiscal. Așadar, în cazul unui grup aflat la o terasă, fiecare dintre participanți va plăti adaosul.

Advertisment
Advertisment