Prognoza meteo pentru București în urrmătoarele zile. Vremea devine caniculară
În Capitală, în următoarele zile, va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat, potrivit meteorologilor.
Vremea va deveni caniculară în Bucureşti începând de marţi, disconfortul termic se va accentua şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit prognozei speciale pentru Capitală publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
În următoarele zile, maximele vor fi de 34…37 de grade şi minimele de 18…21 de grade. Cerul va fi variabil, iar îndeosebi marţi şi vineri după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
De altfel, o informare de disconfort termic şi caniculă emisă luni de ANM vizează întreaga ţară, în intervalul 10 – 14 iulie