Actualitate

Fostă șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost reținută în Italia. Va fi extrădată în România

Potrivit șefului IGPR, Liviu Vasilescu, Alina Bica a fost reținută în Italia, iar autoritățile vor începe demersurile necesare pentru ca aceasta să fie extrădată în România.

Advertisment

Șeful IGPR a mulțumit autorităților italiene pentru ajutorul oferit

Alina Bica a fost dată în urmărire generală pe data de 27 noiembrie 2019. Aceasta a fugit din țară și inițial s-a refugiat în Costa Rica, alături de Elena Udrea. Acum, Alina Bica a fost prinsă în Italia și urmează să fie extrădată în România. “Alina Bica Mihaela, urmărită internațional, cu mandat european, pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, fiind condamnată la 4 ani, și Benea Ion, urmărit internațional cu mandat de arestare, fiind condamnat 6 ani și 6 luni pentru fals în înscrisuri și uz de fals, sunt în custodia colegilor din Italia. Vor fi prezentați unei instanțe care va dispune demersurile de a-i aduce în țară. Au fost descoperiți în aceeași zonă”, a precizat șeful IGPR, Liviu Vasilescu. Acesta a adus mulțumiri autorităților din Italia și a spus că e doar o chestiune de timp până când aceasta va ajunge acasă.

Advertisment

Advertisment

Condamnată la patru ani de închisoare cu executare

Reamintim că în iunie 2018, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzată că a favorizat făptuitorul, pe omul de afaceri Ovidiu Tender. Potrivit procurorilor anticorupție, în 2013 Ovidiu Tender a rugat-o pe Alina Bica să-l ajute pentru a obține suspendare în dosarul RAFO, iar fosta șefă DIICOT le-a cerut subordonaților săi să ceară în instanță suspendarea pentru omul de afaceri. Mai mult, aceasta și consilierul său, fost ofițer de poliție judiciară, Ionuț Florentin Mihăilescu,  „(…) Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpose”, susțin procurorii DNA.

 

 

Advertisment
Advertisment