Directorul general al MSI și-a pierdut viața
Charles Chiang a decedat la vârsta de 56 de ani. El era directorul general al companiei din Taiwan din anul 2019.
Directorul general al MSI Charles Chiang a decedat la vârsta de 56 de ani. Potrivit Liberty Times, Chiang a căzut de la etajul șapte al unei clădiri, după care a fost dus de urgență la spital, unde a murit. Nu au fost făcute publice alte detalii referitoare la tragica întâmplare.
Charles Chiang și-a pierdut viața
„Directorul general a al companiei MSI a decedat. Făcând parte din companie de peste 20 de ani, acesta a adus contribuții remarcabile și a fost admirat de către colegii săi. Domnul Chiang a fost un lider respectat în familia MSI a ajutat la succesul companiei.
Suntem cu toții profund întristați pentru pierderea suferită. Îi vom simți lipsa cu toții”, a declarat un purtător de cuvânt al MSI. Chiang s-a alăturat companiei în 1999 pe postul de vicepreședinte al departamentului de inginerie.
În anul 2010 el a devenit manager general al companiei, ulterior ajungând director general, în luna ianuarie a anului 2019. Micro-Star Internațional, cunoscut mai bine sub numele de MSI, a fost înființat în 1986.
Inițial, compania era specializată în plăci de baza și GPU-uri. În prezent, aceasta produce PC-uri, laptop-uri, monitoare și alte periferice și hardware. Compania a fost sponsor a mai multe echipe de sport și este, totodată, gazdă a evenimentului internațional MSI Master Gaming Arena.