Actualitate

Au fost anunțate controale pe litoral, în contextul pandemiei

Bogdan Despescu a declarat că polițiștii vor efectua controale pe litoral, pentru a se asigura că regulile privind pandemia sunt respectate.

Advertisment

Bogdan Despescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat că echipaje de poliție vor efectua controale pe litoral. Oamenii legii trebuie să se asigure că măsurile privind pandemia de coronavirus sunt respectate.

Vor fi controale pe litoral

Bogdan Despescu a afirmat că, aceste operațiuni ale echipelor operative vor fi efectuate cu forțe mărite, inclusiv polițiști detașați din teritoriu. În vederea protejării cetățenilor, verificările vor fi făcute cu angrenarea unor tehnici de documentare și probare a activităților.

Advertisment

Secretarul de stat în MAI a spus că acolo unde nu sunt respectate măsurile impuse de autorități, se va recurge la suspendarea activității. „Bineînțeles că în locurile unde vor fi depistate abateri, se vor aplica și măsuri de suspendare a activității unor operatori economici”.

Advertisment

Ce se întâmplă pe litoralul românesc

Marcel Vela a făcut miercuri o vizită pe litoral. Ministrul de Interne s-a aflat pentru scurt timp de faleză Cazinoului, unde a discutat cu forțele de ordine ce vor asigura ordinea în acest sezon estival. El a explicat problemele de acolo prin lipsa de organizare a forțelor de ordine.

Mai mult de 360 de polițiști au fost trimiși din teritoriu pe litoral, în lunile iulie și august. Scopul acestora este menținerea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au fost detașați în număr dublu față de de anul trecut.

Advertisment
Advertisment