Tătaru: Numărul de cazuri zilnice se va dubla sau chiar tripla
Ministrul Sănătății aduce vești proaste referitoare la situația epidemiologică. Acesta avertizează că numărul de infecții zilnice va crește foarte mult în următoarea perioadă.
Nelu Tătaru anunță că situația epidemiologică din România este una alarmantă. Conform acestuia, numărului de cazuri înregistrate zilnic va crește foarte mult. El a îndemnat cetățenii la responsabilitate.
Numărul de cazuri zilnice ar urma să explodeze
„Ne aflăm într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum anticipată de către noi. Ne aflăm într-un moment în care recomandăm în continuare respectarea măsurilor de distanțare socială, de igienă și purtarea măștilor de protecție în spații închise.
În situația în care aceste măsuri sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt treptate. Acestea nu sunt creșteri exponențiale și putem gestiona persoanele infectate care se află acum la terapie intensivă.
Noi am pornit de la o pantă descendentă în care există o transmitere de 0,6 și 0,7. Am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4. Ne aflăm într-un moment în care gestionăm, însă transmiterea comunitară există acum, ea crește și ne apropiem de un moment în care o să fie o dublare sau triplare a infectărilor zilnice”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.
Avertismentul ministrului Sănătății
„Atunci vom avea o problemă, acum nu suntem încă acolo. Pentru a evita acel moment există regulile de igienă și de distanțare ce trebuie respectate. Noi am adoptat măsuri de relaxare a unor activități, însă ele au venit alături de unele norme de aplicare în vederea desfășurării anumitor activități.
Fiecare dintre ele trebuie respectate. În perioada următoare vom analiza aceste reguli, iar organele de control se vor afla acolo”, a adăugat ministrul. Nelu Tătaru a spus, anterior acestor declarații, faptul că o creștere a cazurilor zilnice ar putea atrage noi restricții.
„Vom vorbi separat de fiecare caz. În funcție de creșterea infectărilor, vedem unde au crescut, vedem unde sunt focarele, le izolăm și vor fi restricții, însă doar acolo unde situația o impune”, a declarat ministru.