Dacă vă deranjați vecinii cu petreceri, veți plăti amendă până la 3000 de lei sau veți munci în folosul comunității
Românii cărora le arde de petreceri și nu vor să respecte orele de odihnă, vor primi amenzi de până la 3000 de lei sau vor munci în folosul comunității.
Tulburarea liniștii nu este permisă între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00
S-a schimbat legea și amenzile s-au dublat, așa că dacă veți da petreceri în timpul orelor de odihnă vă va ustura grav la buzunar. Potrivit Legii 61/1991, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00 este interzisă, altfel veți primi o amendă între 500-1500 de lei. După modificarea de acum, veți scoate din portofel între 2000-3000 de lei.
Amenda poate crește până la 6000 de lei
Dacă există și românii care nu vor să înțeleagă și repetă fapta într-un interval de 24 de ore, e posibil să presteze între 70-120 de ore în folosul comunității. Dacă nici așa nu se potolesc, amenda poate crește până la 6000 de lei sau vor avea parte de 100-150 de ore de activități în folosul comunității.