Negocierile pentru prelungirea stării de alertă s-au încheiat
Negocierile dintre secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, și principalele partide parlamentare au eșuat.
Marcel Ciolacu, Dan Barna și Victor Ponta au purtat discuții, miercuri, cu Raed Arafat. Întâlnirea a avut loc la Palatul Parlamentului, iar scopul acesteia a fost negocierea prelungirii stării de alertă.
Cerințele PSD și USR
„Raed Arafat a spus că va aduce cifre și evaluări ale proiectului de Hotărâre de Guvern referitor la extinderea stării de alertă. Vom hotărî atunci ce vom face. Noi am lăsat toate porțile deschise, însă dorim să vedem justificări solide și tratare diferențiată pentru fiecare zonă”, au spus surse politice din USR, pentru Digi24.
La discuție, Partidul Social Democrat a mai solicitat redeschiderea spitalelor pentru oamenii ce suferă de alte boli decât coronavirus. Totodată, PSD a mai cerut stoparea achizițiilor făcute direct de Executiv și testarea persoanelor care vin din străinătate și stau în izolare două săptămâni.
„Așteptăm să vedem propunerea exactă a Executivului, întrucât aceste măsuri pot intră în vigoare și fără stare de alertă. Partidul Social Democrat va susține în Parlament implementarea unor măsuri responsabile și de protecție la adresa cetățenilor”, declară surse din PSD.
Secretarul de stat le-a transmis liderilor politici că încă este un pericol ridicat de infectare. El susține că este necesară extinderea stării de alertă.
Negocierile pentru prelungirea stării de alertă ar fi eșuat
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a încercat să ii convingă pe liderii politici să susțină în Parlament prelugirea stării de alertă. Aceasta s-ar face prin Hotărâre de Guvern și s-ar aplica pe o durată de minim 15 zile.
Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, a solicitat o lege prin care să intre în vigoare anumite măsuri. Acesta s-a referit, în special, la obligativitatea purtării măștilor de protecție în spații închise. Cât privește prelungirea, PSD s-a opus deciziei încă de zilele trecute.
Între timp, Uniunea Salvați România a cerut prelungirea stării de alertă în funcție de situația epidemiologică din fiecare zonă. Astfel, decizia s-ar aplica numai în zonele în care este un risc ridicat de contaminare.