Actualitate

Creștere alarmantă a numărului de infectări cu coronavirus

În ultimele 24 de ore, bilanțul pandemiei de coronavirus a crescut îngrijorător.

Advertisment

Până acum, pe teritoriul țării noastre, au fost raportate 19 907 de cazuri de infectare cu Covid-19. Dintre persoanele care au contactat virusul, 13 919 au fost declarate vindecate și externate. Pe de altă parte, Grupul de Comunicare Strategică informează că 1 299 de oameni au murit, ca urmare a contaminării cu coronavirus.

238 de noi cazuri de infectare

„Ținând cont de numărul de cazuri noi raportate, care se află peste media ultimelor săptămâni, atenționăm asupra respectării stricte a regulilor de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Advertisment

Facem referire în special la purtarea măștii de protecție, evitarea contactului, igienizarea deasă a mâinilor și menținerea distanței față de alți oameni”, au transmis autoritățile.

Advertisment

La secțiile de terapie intensivă se află, în acest moment, 153 de bolnavi. În carantină instituționalizată sunt, acum, 2 263 de oameni. Alți 96 693 se află în izolarea la domiciliu, sub supraveghere medicală.

Până acum, la nivelul întregii țări, au fost efectuate 472 850 de teste. În ultima zi, au fost înregistrate 404 apeluri la numărul unic de urgență și 1 259 la linia TELVERDE. În urmă nerespectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea pandemiei, oamenii legii au aplicat, în ultima zi, 121 de amenzi.

Valoarea totală a acestora ajunge la 138 000 de lei. Totodată, au fost depistate două infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor. Fapta este încadrată și pedepsită de articolul 352 din Codul Penal.

Situația numărului de infectări a românilor din străinătate

În ceea ce privește cetățenii români din afară țării, 3 084 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus. Cele mai multe infectări au avut loc în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Franța.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, 114 cetățeni români au murit. În Italia au decedat 31, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia și câte unul în Suedia, Elveția, SUA și Brazilia.

Dintre cetățenii români care au contactat Covid-19, 22 au fost declarați vindecați. În Germania, 9 au învins boală, în Franța tot 9, 2 în Indonezia și câte unul în Luxemburg și Tunisia.

Advertisment
Advertisment