Un jucător de la FCSB a fost interzis în baza de la Berceni
După Bălgrădean, încă un fotbalist de la FCSB a primit interdicție de a mai merge în baza de la Berceni.
Cristian Bălgrădean a primit interdicție de a mai intra în baza de la Berceni, după ce a semnat pe ascuns cu rivala CFR Cluj. Acum, Gigi Becali a decis să aplice aceeași măsură și în cazul altui jucător.
Alexandru Stan a fost interzis în baza de la Berceni
Fundașul celor de la FCSB a suferit o operație la genunchi acum două luni, iar în prezent este în perioada de recuperare. Alexandru Stan este unul dintre fotbaliștii de care Becali vrea neapărat să scape. Drept urmare, finanțatorul nu îi mai permite acestuia să vină la baza de antrenament. Informațiile au fost aduse de Gazeta Sporturilor.
În urma operației prin care a trecut, fundașul are nevoie de exerciții fizice în vederea recuperării, însă patronul „roș-albaștrilor” nu îi da voie să se antreneze. Stan a fost de curând la baza de pregătire, însă nu i s-a permis accesul.
Astfel, fotbalistul a apelat la sindicatul jucătorilor, urmând să aibă un proces cu vicecampioana României. Acesta nu este singurul proces dintre cele două părți, Stan alegând aceeași cale și după ce a fost trimis în șomaj tehnic.
Fundașul a fost transferat la FCSB în vara din anul 2018, când a fost cumpărat de la Astra cu 300 000 de euro. Chiar dacă la acel moment părea că reprezintă o soluție foarte bună pentru echipa, Stan nu a mai prins niciun meci oficial din meciul cu Alaskert din 2019.
Becali a adus la echipa un alt fundaș
Fanatik anunță că finanțatorul vicecampioanei României l-a cumpărat pe fundașul central Cristian Tand. Fotbalistul este titular al selecționatei U18 a României. Conform sursei citate, jucătorul este deja în cantonamentul de la Berceni, pregătindu-se alături de noii săi coechipieri.
Astfel, Gigi Becali pare să fi renunțat, după mult runde de negocieri cu Valeriu Iftime, la Andrei Chindriș. Tand a ajuns la București de la Școala Sportivă Ardealul de la Cluj. Transferul vine în concordanță cu declarațiile patronului, care spunea că vrea să aducă fotbaliști tineri, de perspectiva.