Emoțiile vor fi duse la limită în acest weekend, la Formula 1. Marele Premiu din Qatar se vede pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY

Formula 1 aduce un nou weekend incendiar unde motoarele sunt turate la maxim, strategiile pot schimba deznodământul, iar piloții sunt pregătiți pentru viraje care vor ține fanii motorsportului cu sufletul la gură.
Penultima etapă a sezonului vine cu surprize, iar Marele Premiu din Qatar se va vedea duminică, de la ora 18:00, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY.
Duelurile electrizante și intrigile dintre piloți se vor împleti cu emoțiile pe care le vor simți telespectatorii, care abia așteaptă să vadă o nouă întrecere între cei mai rapizi oameni ai lumii. Fiecare secundă contează atunci când destinele se joacă la o viteză uluitoare, iar ultimul weekend cu sprint se anunță foarte interesant.
Au mai rămas 58 de puncte puse în joc până la finalul sezonului, iar Marele Premiu din Qatar vine după descalificările lui Lando Norris și Oscar Piastri din Las Vegas, unde a câștigat Max Verstappen. Titlul mondial este din ce în ce mai aproape, astfel că fanii Formula 1 vor trăi cu sufletul la gură fiecare moment.
În clasamentul din acest sezon, Lando Norris se află pe primul loc, cu 390 de puncte, iar Max Verstappen și Oscar Piastri împart locul al doilea, amândoi având 366 de puncte.
Prima cursă de pe Lusail International Circuit a fost ținută în 2021, însă, un an mai târziu, ea nu a mai avut loc din cauza Cupei Mondiale de fotbal. Ulterior, în 2023, Circuitul din Qatar a revenit în calendar, când s-a semnat un contract valabil timp de 10 ani. Lewis Hamilton a fost desemnat câștigător în ediția din 2021 din Qatar, iar Max Verstappen s-a impus în 2023 și 2024.
Programul Marelui Premiu din Qatar
Vineri
15:30: Antrenamente (AntenaPLAY)
19:30: Calificări sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
Sâmbătă
16:00: Cursa de sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
20:00: Calificări (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
Duminică
18:00: Cursa (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)